Unele realizări te îndeamnă la mai mult şi la mai mare
Elevii şi pedagogii l/t "Ştefan cel Mare" din Rezina i-au avut de oaspeţi de onoare la careul solemn, dedicat inaugurării noului an de studii 2012-2013, pe dna Eleonora Graur şi dl Sergiu Mursa, respectiv preşedinte al raionului Rezina şi consilier raional. Ambii au rostit alocuţiuni, îndemnîndu-i pe părinţi, pe odraslele lor, dar şi pe dascălii instituţiei preuniversitare să depună eforturi susţinute întru crearea unui viitor luminos al ţării. "Investiţiile în copii sunt destul de costisitoare, a accentuat dl Mursa, însă ele vor fi răscumpărate înzecit, însutit, fiindcă viitorul european al Republicii Moldova depinde în mare măsură de tînăra generaţie".
În cadrul manifestării de referinţă, dna directoare a liceului Ana Gornea le-a înmînat la 29 de micuţi (învăţătoare dna Larisa Budurin), care au păşit prima dată pragul instituţiei de învăţămînt, abecedare şi cîte o ciocolată, ca literele şi desenele din cartea de căpătîi să fie dulci pe tot parcursul anului. Fiecărei săli de clasă (27) dna Gornea i-a înmînat cîte o iconiţă - donaţie venită din partea Asociaţiei studenţilor creştini ortodocşi romîni.
La finele careului, dna directoare a l/t "Ştefan cel Mare" Ana Gornea ne-a informat despre unele realizări ale instituţiei în precedentul an de studii. Graţie înaltului profesionism al colegilor dumneaei (doar 4 dintre cei 43 de pedagogi nu deţin grad didactic), media însuşitei învăţăceilor a fost de "8,26". Cca 90 la sută dintre absolvenţii anului trecut sunt studenţi în diverse instituţii de învăţămînt superior de lungă durată din ţară şi nu numai.
"În decursul anului de studii 2011-2012, spune nu fără mîndrie dna Gornea, în liceul nostru au fost implementate 4 proiecte: "Echiparea sălii de sporturi" (cu suportul voluntarei Corpului Păcii, Katie Hiebert, costul proiectului - 12000 de lei), "Echiparea cabinetului de limba engleză" (11000 de lei), "Procurarea unui proiector şi a unui ecran" (8000 de lei), "Amenajarea cabinetului de chimie" (50000 de lei).
Mulţumesc frumos asociaţiei părinteşti (activează legitim) a instituţiei noastre, care ne-a ajutat şi ne ajută să procurăm produse alimentare, mobilier, materiale didactice etc. Un grand mersi şi Asociaţiei profesorilor-pensionari francezi, care a completat Centrul de documentare informaţională a liceului "Ştefan cel Mare" cu un nou lot de carte franceză".
Prima lecţie a noului an de studii s-a desfăşurat sub genericul "Doina şi Ion Aldea-Teodorovici - tribuni ai idealurilor naţionale".