Deputații au purtat discuții cu cetățenii din mai multe raioane ale țării
Deputații Valentina Stratan, Roman Boțan și Elena Hrenova au avut o întâlnire cu cetățenii în cadrul Forumului parlamentar regional „Dialog cu cetățenii”, desfășurat la Rezina. La forum au participat președintele raionului Rezina, Eleonora Graur, cetățeni din raioanele Rezina, Râbnița, Dubăsari, Șoldănești, reprezentanți ai autorităților publice locale și ai societății civile.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, în cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ce vizează reforma administrației publice locale, modificarea și completarea Legii privind descentralizarea administrativă, angajarea tinerilor specialiști în câmpul muncii, protecția socială a diferitor categorii de cetățeni etc.
Deputata Valentina Stratan s-a referit la o serie de inițiative legislative din domeniul social. „Munca în folosul societății este o problemă la nivel de țară, menționată la toate dialogurile noastre cu cetățenii. Există un proiect de lege în acest sens, care ar reglementa munca în folosul societății, prestată de beneficiarii de indemnizații sociale, dar prevederile proiectului sunt contestate de organizațiile pentru protecția drepturilor omului”, a menționat Valentina Stratan.
La rândul său, Roman Boțan s-a referit la necesitatea implementării reformelor pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. “Programele de susținere ale tinerilor antreprenori, combaterea corupției, neacordarea salariului în plic - toate acestea ar conduce la creșterea economiei. O altă măsură ar fi trecerea instituțiilor preșcolare la autogestiune financiară, pentru că practica din școli a dovedit eficiență”, a afirmat deputatul.
Deputata Elena Hrenova a vorbit despre implicarea femeilor în viața publică și politică. “În acest domeniu este nevoie de mai multă implicare din partea tuturor. Trebuie să susținem femeile, să le oferim mai multe perspective. Ele sunt pregătite să se implice mai mult, au nevoie doar de încurajare”, a menționat deputata.
Alte subiecte abordate au vizat politicile educaționale și culturale din regiune, îmbunătățirea condițiilor de activitate ale organizațiilor nonguvernamentale, conlucrarea cu instituțiile din stânga Nistrului, situația din domeniul achizițiilor publice, alte subiecte de interes public.
Forumul parlamentar regional „Dialog cu cetățenii” a fost organizat cu susținerea Programului ONU ”Femeile în politică”, în parteneriat cu Platforma Comună de Dialog a Doamnelor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova și Secretariatul Parlamentului.
Scopul acestor întruniri este de a consolida dialogul dintre deputați și reprezentanții societății civile, administrației publice locale, precum și diverse categorii de cetățeni. Până în prezent, forumuri parlamentare similare s-au desfășurat în raioanele Orhei, Leova, Edineț, Ungheni, Comrat, Ialoveni, Călărași, Soroca și Glodeni, iar următorul va avea loc la Cahul.
Sursă: politics.md