La Rezina a fost semnată Convenția Colectivă la nivel teritorial
Recent, în urma mai multor runde de negocieri, Comisia pentru consultări și negocieri colective (CCNC) la nivel teritorial din raionul Rezina a adoptat proiectul Convenției Colective pentru anii 2016-2020. Procesul de negocieri a fost marcat de discuții, pe alocuri destul de aprinse, dar care au avut drept scop negocierea și adoptarea unui text care să contribuie la îmbunătățirea condiției salariaților din raion.
Ulterior, pe 19 aprilie curent, în prezența membrilor Comisiei pentru consultări și negocieri colective, a administrației raionului, a reprezentanților sindicatelor, ai angajatorilor din teritoriu, dar și a dlui Sergiu Sainciuc, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Convenția Colectivă a fost semnată. În debutul evenimentului, dna Vera Platon, președintele Consiliului Teritorial Interramural al Sindicatelor (CTIS) Rezina, a menționat că prevederile Convenției Colective la nivel teritorial sunt ca "un punct de pornire pentru contractele colective de muncă în toate ramurile sindicale din raion". Dna Eleonora Graur, președintele raionului, a salutat prezența oaspetelui, a tuturor reprezentanților salariaților, angajatorilor, menționând: "Este îmbucucrător faptul că în urma negocierilor membrilor CCNC la nivel teritorial, instituită prin dispoziția președintelui raionului, s-a ajuns la o variantă de compromis, pe care astăzi o vom semna și prevederile căreia ulterior trebuiesc îndeplinite, în beneficiul salariaților".
În continuare, dl Arcadie Mușinschi, președintele CCNC la nivel teritorial, a vorbit despre aspectele care au generat cele mai multe dezateri în procesul negocierilor, referindu-se și la variatele finale, acceptate de toate părțile participante. Printre acestea sunt de menționat oferirea asistenței juridice din partea sindicatelor în conflictele de muncă; oferirea, la concediere prin reducerea statelor de personal, după posibilități și în dependență de stagiul la întreprindere, a unui suport financiar suplimentar angajatului din partea angajatorului etc.
Dna Silvia Stratan, vicepreședintele CTIS, a menționat existența, la Rezina, a unui parteneriat social destul de sănătos, susținerea din partea administrației publice locale, în special a celei de nivelul II, exprimându-și speranța că prevederile Convenției Colective vor fi respectate de către toate părțile semnatare.
În alocuțiunea dumnealui, dl Sergiu Sainciuc a menționat importanța evenimentului pentru raionul Rezina, precum și faptul că în aproape 50% din raioanele republicii nu activează CCNC, iar în multe unități teritorial-administrative nu au fost elaborate și semnate Convenții Colective. Cât privește Convenția din raionul nostru, dl Sainciuc a menționat că are un conținut "extraordinar de bun, realist în toate domeniile". În continuare oaspetele i-a vorbit asistenței despre acțiunile întreprinse de CNSM în scopul asigurării angajaților cu salarii decente, ierarhizării salariilor în domeniul real al economiei, combaterii muncii la negru în țară etc.
Dumnealui a apreciat și prevederea privind oferirea asistenței juridice din partea sindicatelor în cazul conflictelor de muncă, pe care rezinenii au inclus-o în textul Convenției. În context, dl Sergiu Sainciuc a mai spus că actualmente, în teritoriul republicii sindicatele dispun de trei asemenea centre (în Chișinău, Bălți și Cahul), dar în perspectivă se intenționează și crearea unor centre similare regionale, asistența juridică fiind foarte importantă pentru angajați.
Vicepreședintele CNSM s-a referit și la activitatea Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, spunând că membrii ei se întrunesc în ședințe la fiecare două luni și că se discută constructiv, în scopul identificării soluțiilor pentru problemele existente.
A urmat procedeul de semnare a Convenției Colective (nivel teritorial) de către dna Eleonora Graur, președintele raionului, dna Lilia Rusu, reprezentantul agenților economici din raion, și dna Vera Platon, președintele Consiliului Teritorial Interramural al Sindicatelor Rezina. Semnarea a fost urmată de aplauzele celor prezenți, de felicitări reciproce și de urări frumoase de colaborare.