Să fim mai buni, mereu cu lumina în suflet, gânduri și simțiri…
În viața noastră sunt zile când trebuie să ne reamintim că e necesar să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă și mai deschisă, când așteptăm ca Lumina Sfântă să coboare în casele și în inimile noastre.
Sărbătorile Pascale sunt pentru fiecare creștin un dar al păcii și al bucuriei, speranței, un dar care trebuie împărtăşit, prin contribuția nemijlocită a fiecaruia dintre noi, orfanilor, bătrânilor singuri, săracilor, familiilor îndoliate, bolnavilor şi celor necăjiţi şi neajutoraţi.
Noi, cei din familia mare a IP ”Liceul Teoretic “Alexandru cel Bun”, în ultimii ani, am organizat o serie de acțiuni culturale și de caritate, cu susținerea și implicarea nemijlocită a părinților. Le suntem recunoscători mereu pentru receptivitate și deschidere, căci exemplul familiei este cel mai cert și convingător pentru copil, determinându-l să nutrească sentimentele de caritate pentru cei mai triști.
Bucuria vine din lucruri marunte. Liniștea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Iată de ce în anul acesta susținem cu toții Acțiunea de Caritate “Împreună pentru fiecare”, lansată de Consiliul raional Rezina. Și am vrea să fie una de bun augur, căci suntem în ajunul sfintelor Sărbători de Paști, iar mijloacele financiare acumulate prin contribuția noastră comună vor aduce în casele tuturor lumina speranței și încrederea în ziua de mâine, în faptul că nu sunt singuri în necazul lor, că cineva, undeva se gândește la ei. Au rămas zile numărate până la Învierea Domnului. Și, precum aveau să zică, copleșiți de emoții în momentul când depuneau în boxa pentru donații suma colectată, elevii din clasa a IV-a ”B”, însoțiți de învățătoarea, dna Lilia Gonța, ”Să lăsăm o clipă totul și să ne implicăm în acțiunile de caritate, care sunt unele ce denotă că omenia, bunătatea și mărinimia sunt calitățile care ne caracterizează ca neam. Iar diversele exemple ne demonstrează că în aceste vremuri, nu atât de ușoare, gestul fiecăruia contează”.
Pentru a înțelege sacrificiul suprem trebuie doar să fim mai buni, mai iertători, mai îngăduitori, mai înțelepți, mereu cu lumina în suflet, gânduri și simțiri.
Valentina CIUBOTARU, director-adjunct pentru Educație, IP ”Liceul teoretic ”Alexandru cel Bun” din Rezina
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)