Dl Victor Zubcu, ministrul Tineretului și Sportului, vine în vizită de lucru la Rezina
În conformitate cu orarul întâlnirilor şi audienţei cetăţenilor în teritoriu, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 78 din 12.02.2010 ”Privind stabilirea zilei de audienţă şi întâlnire a membrilor Guvernului şi a conducătorilor autorităţilor administrative centrale cu cetăţenii”, la 19 aprilie 2016, în raionul Rezina se va afla în vizită de lucru dl Victor Zubcu, ministrul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.
În intervalul 09.30-10.00, dl ministru se va întâlni cu dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, la întrunire mai participând conducerea raionului, dna Lilia Lazari, șeful Direcției Învățământ, Tineret, Sport Rezina, specialistul principal în domeniul Tineret și Sport la DÎTS...
În intervalul 10.00-12.00, dl ministru Victor Zubcu va participa, împreună cu administrația raionului, primari din teritoriu, președinți ai Consiliilor locale ale elevilor din instituțiile școlare, reprezentanți ai tinerilor din localități, antrenori și profesori de educație fizică, la masa rotundă ”Vocea ta contează”.
Începând cu ora 12.00, dl ministru al Tineretului și Sportului va primi cetățeni în audiență, în incinta Consiliului raional.