Reorganizarea instituțiilor școlare, votată de consilierii raionali
Pe 31 martie curent, Consiliul raional Rezina s-a întrunit în ședință. Agenda de lucru a conținut întrebări puține, dar una dintre ele a fost foarte importantă pentru raion și sistemul educațional. Este vorba de reorganizarea instituțiilor de învățământ preuniversitar, care se confruntă cu deficit bugetar în activitate. Aspectul este unul foarte dureros și a fost discutat mult anterior - și în cadrul unei ședințe cu directorii de instituții, primarii și membrii Comisiei juridico-sociale a Consiliului raional, și într-o ședință în plen a Consiliului... Pe 31 martie inevitabilul s-a produs. Chiar dacă au fost și câteva voturi împotrivă, marea majoritate a consilierilor raionali a conștientizat că nu mai este cu putință întreținerea școlilor cu un număr mic de elevi și a acceptat reorganizarea instituțiilor. În caz contrar, aceste școli riscau să intre în incapacitate de plată chiar de la începutul anului următor de învățământ.
Pentru a explica în detalii situația, l-am solicitat pe dl Arcadie Mușinschi, vicepreședintele raionului în probleme juridico-sociale, care a comunicat următoarele pentru cetățenii raionului, inclusiv comunitățile școlare, părinții afectați de reorganizarea instituțiilor: "Începând cu anul 2012, în baza Hotărârii de guvern nr. 484 din 05.07.2011 cu privire la planul Națio-nal de Acțiuni pentru implementarea reformei structurale în educație, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar a început să fie efectuată în baza formulei per elev și per instituție, adică în baza unor normative pentru întreținerea unui elev și a unei instituții. Datorită situației demografice nefavorabile, numărul de elevi, din an în an, este în scădere, fapt ce duce la imposibilitatea acoperirii cheltuielilor de întreținere a tututror instituțiilor de învățământ, îndeosebi a celor cu un număr mic de copii. Astfel, deficitul bugetar al instituțiilor de învățământ, doar în anii 2015 și 2016, s-a cifrat, respectiv, la 4,4 milioane și 5,6 milioane de lei. Conform prevederilor Codului Educațieie și HG nr. 484 (nominalizată mai sus), aceste deficite pot fi acoperite din componenta raională, care prezintă în sine un fond format la nivel raional în mărime de 3% de la suma alocată pentru învățământ în anul bugetar în curs. De această oportunitate pot beneficia, însă, numai instituțiile, a căror număr de elevi ponderați este mai mare de 91 și școlile mici (școlile primare). Instituțiile care nu cad sub incidența acestei prevederi, iar ele o constitue în special gimnaziile, își pot acoperi deficitele bugetare numai din sursele disponibile ale bugetului raional.
Este necesar de menționat că în perioada anilor 2012-2015, în aceste scopuri, din soldul disponibil, supravenituri și alte surse au fost alocate circa 13 milioane de lei.
Însă, odată cu implementarea reformei finanțelor publice, care a intrat în vigoare de la 01.01. 2015, și în urma căreia impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător a agenților economici (din care erau formate toate sursele disponibile ale Bugetului raional) este transferat la Bugetul de stat, posibilitatea de acoperire a deficitelor instituțiilor de învățământ cu număr mai mic de elevi a dispărut.
În aceste condiții, unica ieșire din situația creată era reorganizarea instituțiilor. La moment, următoarele instituții de învățământ nu au acoperit deficitul bugetar: Liceul teoretic "Alexandr Pușkin", Rezina - 663,4 mii de lei; Gimnaziul Trifești - 402,4 mii de lei; Gimnaziul Gordinești - 422, 8 mii de lei; Gimnaziul Tarasova - 358,6 mii de lei; Gimnaziul Țahnăuți -333,2 mii de lei; Gimnaziul Lipceni - 271,6 mii de lei; Gimnaziul Ghiduleni - 400,0 mii de lei; Gimnaziul Ciorna - 535,0 mii de lei; Gimnaziul Solonceni - 410,0 mii de lei. Total - 3797,3 mii de lei, fapt ce le permite să activeze până la 31.08.2016.
La 31.03.2016, prin Decizia nr. 2/2, Consiliul raional Rezina a reorganizat și a modificat statutul acestor instituții, în urma cărui fapt ele au căpătat dreptul de a fi finanțate din componenta raională.
Prin dispoziția președintelui raionului, dna Eleonora Graur, a fost formată o comisie, care are ca scop coordonarea reorganizării acestor instituții, elaborarea bugetelor lor pe perioada septembrie-decembrie 2016, iar la una din următoarele ședințe ale Consiliului raional aceste bugete urmează să fie aprobate, așa încât instituțiile să poată activa în condiții normale până la finele anului 2016".
Pe final merită să menționăm: instituțiile de învățământ nu au fost lichidate, ci reorganizate, astfel păstrându-se școala în teritoriu. La o redresare a situației demografice, va fi posibilă revenirea la statutul anterior al instituției, acum, însă, realitățile ne dictează regulile lor de joc.