Apa - izvorul vieţii

Uneori mai trecută cu vederea de către unii, alteori strămutată la alte zile, dar tradiţia de a curăţi şi amenaja fîntînile şi izvoarele a fost întotdeauna una sfîntă şi perpetuă la moldoveni. Şi, precum fac adevăraţii creştini, munca de amenajare culminează cu o sărbătoare de sfinţire a izvorului dătător de viaţă şi de mulţumire Domnului pentru apă. Despre o astfel de manifestare în satul Ţahnăuţi, în anul 1989, ziarul "Farul Nistrean" scria următoarele: "Dis-de-dimineaţă, 3 căruţe cu cai frumoşi, împodobite cu prosoape, purtau prin Ţahnăuţi juriul care aprecia cele mai amenajate fîntîni şi izvoare, şi o echipă de muzicanţi de la Casa de cultură din localitate, legaţi şi ei cu prosoape, care invitau satul la Ziua fîntînilor..."

    Îmi amintesc bine de acel an, 1989, cînd în sat au fost reparate şi amenajate toate fîntînile şi izvoarele, cînd au fost scoşi din anonimat fîntînarii, curăţate şi sfinţite fîntînile de pe dealurile satului...

    Nu s-a pierdut tradiţia într-o localitate de gospodari. De atunci, în fiecare an, oamenii au continuat să-şi amenajeze cît mai bine sursele din care iau apă, iar la Sfîntul Ilie, împreună cu preotul din sat, să le sfinţească.

    Mahalaua în care locuieşte familia mea, împreună cu altele vreo 50, a cunoscut nu din auzite ce înseamnă lipsa apei potabile. De-a lungul anilor, fîntînile care erau săpate, fiind doar din plînsori, erau sărace în apă şi dovedeau să se aprovizioneze doar cei care se sculau mai dimineaţă, pentru ceilalţi nu mai rămînea. Şi atunci, un fîntînar bătrîn ne-a sfătuit să săpăm fîntîni "în lucniţă la Lupaşcu, că acolo este apă multă şi bună". I-am urmat sfatul. Dreptate a avut bătrînul fîntînar. Cooperîndu-ne cîte 2-3 familii, am săpat 17 fîntîni, de la care, prin apeduct, am adus apa chiar în case. Nu zicem că ne-a fost uşor, nu - am muncit vreo 2-3 ani, dar azi suntem foarte satisfăcuţi că nu mai ducem lipsă de apă ca pe timpuri. Mulţumim Domnului pentru apă şi fîntînarului nostru pentru sfat bun şi curat.

    În anul 2009, părintele Oleg, parohul bisericii din sat, i-a sfătuit pe locuitorii mahalalei noastre ca, în semn de mulţumire Domnului, să înalţe la fîntîni o răstignire.

    Zis şi făcut. Cum au fost uniţi oamenii la săpatul fîntînilor, aşa au fost şi la adusul lemnului pentru cruce, lemn care a fost lăsat să stea cît trebuieşte pentru a se usca bine. După care a fost încredinţat lui Ion Rusu, care cunoaşte în ale lemnăriei şi care spunea că aman îi mai place "răstignirea din deal de la Buşăuca". Aşa şi-a pus în gînd s-o facă şi pe a noastră.

    Oamenii au ajutat toţi, care cu ce a putut, şi în anul 2011, la Sfîntul Ilie, cînd am sfinţit din nou fîntînile noastre, am sfinţit şi răstignirea nou-instalată.

    În anul curent, în aceeaşi zi de 2 august, am mers din nou la răstignirea şi fîntînile noastre, le-am amenajat şi le-am sfinţit. Că tradiţia prin faptă perpetuează.

Varvara RUSU, specialist principal în secţia Cultură Rezina, locuitoare a satului Ţahnăuţi