Noi cazuri de intoxicație în liceul din Cuizăuca
Astăzi, 9 martie, la revenirea la ore din vacanță a elevilor, în liceul teoretic ”Ion Creangă” din satul Cuizăuca au fost înregistrate noi cazuri de intoxicație printre copii, cu simptomele pe care le-au manifestat elevii spitalizați acum câteva zile în instituții medicale din raion și capitală. Ca rezultat, la ora 16.30, în IMSP ”Spitalul raional Rezina” au fost internați 31 de copii. 12 dintre aceștia au fost deja tratați la IMSP ”Institutul Mamei și Copilului” în urma incidentului din 3 martie curent. Alți 19 au manifestat simptome primar, printre ei - și 4 elevi din clasele primare, care la data de 3 martie nu s-au aflat în instituție, fiind în vacanță.
Amintim că la 3 martie curent, în jurul orei 14.00, o elevă din liceu, accidental, a spart o fiolă cu insecticid B-58 pe holul instituției, unde se aflau și colegi de-ai ei. Ulterior, mai mulți elevi au fost internați în spitalul raional cu intoxicații, după care, toți copiii, prin intermediul aviației sanitare, au fost transportați pentru investigații și tratament la IMSP ”Institutul Mamei și Copilului”.