Prietenie frumoasă între copiii rezineni și copiii ucraineni
Ziua de miercuri a fost o zi plină de surprize pentru copiii de la Tabăra de Vară de Lectură şi Agrement de pe lîngă BPR ”Mihai Eminescu” şi copiii din regiunea Viniţa, aflaţi la tabăra de la Saharna si care au dorit să viziteze biblioteca noastră, însoţiţi de profesoara lor şi dna Doina Badan, reprezentantul Direcţiei de Învăţămînt Rezina.
Am organizat o masă rotundă cu multe dulciuri, apă minerală şi ceai, din care au servit toţi copiii şi maturii prezenţi la festivitate. Le-am făcut o incursiune din istoricul bibliotecii, specific, denumirea bibliotecii etc.
Am pus întrebări şi am răspuns la întrebări reciproce. Copiii ucraineni sunt foarte impresionaţi de Moldova şi în special de Rezina –am înţeles aceasta cînd la intrebarea pusă de mine nu-şi dădeau rînd la vorbă şi au zis că şi-ar dori să revină.
Le-am vorbit despre Mihai Eminescu, ca despre cel mai mare poet naţional, despre ce a scris şi cum pot să-l citească şi ei în limba lor. Dar cel mai curios lucru, însă, s-a întîmplat în Sala Multimedia, unde copiii au avut posibilitatea sa-şi contacteze părinţii, prietenii etc, prin internet, deoarece de cînd sunt veniţi la Rezina doar o singură dată au avut posibilitatea să-i contacteze – doar cînd au vizitat mănăstirea Ţîpova, numai acolo era reţea de telefonie mobilă: fetiţa care lucra la calculatorul deasupra căruia atîrnă o reproducere după un desen deja celebru în spaţiul nostru: "Arborele-Eminescu", creaţie a graficianului basarabean Aurel David (Chişinău), a observat că a apărut legătura telefonică!?. Toţi, rînd pe rînd, şi-au telefonat pe cine şi-au dorit, pesemne, profilate pe cerul plumburiu, ramurile arborelui de pe tablou străjuiesc acest altar sfînt – biblioteca şi par o continuare a spiritului eminescian, prezent permanent în tot ceeace facem.
La finele întîlnirii i-am însoţit pînă la bustul Marelui Poet din preajma bibliotecii, am făcut cîteva poze pe care le plasez ataşate la acest material şi le-am urat „Drum bun!” şi vacanţă plăcută în continuare.
Galina Davîdic, directorul BPR „Mihai Eminescu”