Membrii JCI Rezina, antrenați într-o campanie de caritate
u ocazia Crăciunului, membrii JCI Rezina, în colaborare cu Grupul de inițiativă ”Veritas”, au inițiat Campania umanitară ”Fii Moș Crăciun”, ediția a II-a, care s-a desfășurat la 27 decembrie 2015. Această inițiativă a venit în sprijinul copiilor din familii socialmente-vulnerabile din orașul Rezina și satele Stohnaia, Boșernița, Ciorna, Tahnăuți, Cinișeuți. Benefeciari ai campaniei au fost peste 60 de copii.
În cadrul acțiunii de caritate au fost colectate jucării și surse financiare, care au fost utilizate pentru procurarea dulciurilor și a fructelor. Membrii JCI Rezina și ai Grupului de inițiativă ”Veritas” au format trei echipe, din care au făcut parte câte un Moș Crăciun și ajutorii lui. Astfel, dânșii au mers pe la casele beneficiarilor pentru a le aduce daruri copiilor, pentru care fapt au fost răsplătiți cu poezii și colinde.
Campania de caritate ”Fii Moș Crăciun” face parte din politica de responsabilitate socială a JCI Rezina, care deja a devenit o tradiție. Unul din scopurile campaniei la nivel local este îndemnul pentru toți, care au această posibilitate, să facă la fel - să susțină copiii, ai căror parinți nu sunt în stare fie fizic, fie financiar, să le ofere toate cele necesare.
Printre sponsorii (non-JCI) ai Campaniei umanitare ”Fii Moș Crăciun”, ediția a II-a, se numără: Lilia Rusu, Sergiu Lupașcu, Mariana Culbida, Oxana Silcenco, Galina Gavrilița, Inesa Diacenco.
Junior Chamber International (JCI) este o federaţie mondială a tinerilor lideri şi antreprenori, ce numără peste 200.000 de membri activi, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, fiind prezentă în mai mult de 5000 de comunităţi locale din peste 100 de ţări. JCI Rezina s-a lansat oficial pe data de 3 martie 2014.
Profilul membrilor JCI include întreprinzători, manageri, funcționari publici, cadre didactice, lideri de ONG-uri etc – persoane dornice de autoperfecţionare şi care vor să producă schimbări pozitive în societatea în care trăiesc.
Membrii JCI conduc proiecte în 4 arii de interes: Afaceri, Dezvoltare personală, Comunitate, Internationalism. JCI oferă tinerilor antreprenori oportunitatea de a-și lărgi cunoștințele şi de a contribui la dezvoltarea afacerii/carierei prin participare activă, prin implicare în comunitate, prin crearea și oferirea spațiului de interacțiune cu potențiali clienți, parteneri la nivel local și internațional.
JCI oferă valoroase experiențe practice de învățare în management, leadership și antreprenoriat.