Servicii juridice gratuite pentru cetățeni
Revenirea la baștină, în cadrul festivităților consacrate aniversării a 75-ea de la fondarea raionului Rezina, a unor personalități născute pe aceste locuri, dă déjà roade. Astfel, după cum a și anunțat în timpul ședinței festive din 22 noiembrie, dl Valeriu Balaban, ex-procuror general al Republicii Moldova, vicepreședintele Asociației Juriștilor din Republica Moldova, originar din satul Lalova, a făcut raionului oferta de parteneriat în Proiectul-pilot „BESTURIST373”.
Astfel, raionul Rezina este a doua unitate teritorial-administrativă, după municipiul Chișinău, intrată în proiectul dat. Avându-l în calitate de autor și coordinator pe dl Balaban, proiectul „BESTURIST373” oferă servicii juridice gratuite tuturor cetățenilor prin intermediul unor juriști consacrați din republică și raion. Partener de implementare este Biblioteca Publică raională ”Mihai Eminescu” din Rezina. Potrivit dnei Galina Davâdic, directorul instituției, ”Bibliotecarii din localitățile raionului, prezenți la lansarea proiectului, au apreciat înalt posibilitățile oferite de acesta, doarece pentru nimeni nu e secret că serviciile juridice sunt necesare, dar foarte costisitoare. Mulți oameni se pomenesc în fața unor probleme grave, pe care nu le pot rezolva din cauza că nu au la cine apela, cea mai mică taxă, de exemplu, pentru o cerere în judecată fiind de la 250 la 400 de lei.
Pentru a beneficia de serviciile Proiectului „BESTURIST373”, procedura e simplă: doritorii nu au decât să se înregistreze la telefonul 069737737 sau la telefoanele bibliotecii, ulterior fiind invitați la o discuție prin skype de la calculatoarele bibliotecii”, a precizat dna Davâdic.
După lansarea proiectului, dl Valeriu Balaban a avut o întrevedere și cu dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina. Dumneaei a apreciat proiectul, venind și cu mai multe idei pentru buna și eficienta lui implementare atât la nivel de raion, cât și de țară.