Împreună putem opri violența
Campania ”16 zile de activităţi împotriva violenţei în bază de gen”, iniţiată în anul 1991, demarează pe 25 noiembrie, odată cu marcarea Zilei Internaţionale pentru Eliminarea violenţei împotriva femeilor, şi finalizează la 10 decembrie, în cadrul celebrării Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, fiind stabilită o conexiune simbolică între eliminarea violenţei împotriva femeilor și copiilor cu drepturile omului.
Scopul evenimentului vizat constă în prevenirea şi combaterea violenţei pe criterii de gen prin creşterea gradului de conştientizare a diferitelor tipuri de violenţă, dezrădăcinarea acestui flagel, aplicarea mecanismelor disponibile de prevenire şi combatere la nivel comunitar, regional şi naţional.
Obiectivul principal al Campaniei este definitivat prin informarea publicului cu privire la violenţa bazată pe gen, atât la nivel naţional, cât şi local, în vederea eliminării tuturor formelor de violenţă, sensibilizarea opiniei publice cu privire la cadrul legal-normativ existent în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi protecţia victimelor, mobilizarea autorităţilor centrale şi locale, organizaţiilor neguvernamentale şi a comunităţii la o participare activă în prevenirea şi combaterea violenţei bazate pe gen şi a violenţei în familie. Statisticile ne vorbesc că, în Republica Moldova, 63% dintre femei s-au confruntat cu cel puțin o formă de violență pe parcursul vieții. 12% dintre ele au fost supuse tuturor formelor de violență.
În contextul celor expuse, în raionul Rezina, chiar în prima zi de Campanie, pe 25 noiembrie, au fost desfășurate acțiuni concrete. Angajații Serviciului Asistență Psihopedagogică a Direcției Învățământ, Tineret, Sport, în parteneriat cu Asociația împotriva violenței ”Casa Mărioarei” și Inspectoratul raional de Poliție, au distribuit fluturași cu genericul ”Spune și tu violenței ”Nu!”. Totodată, dânșii le-au și vorbit cetățenilor despre Campania ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, printre beneficiari de informație fiind și mulți tineri.
Acțiunile preconizte pentru desfășurare în perioada sus-indicată continuă, cu implicarea mai multor actori ce au tangență cu aspecte vizate de Campania ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.