”De Sfântul Dumitru e hram la noi în sat”
Potrivit planului de activități extrașcolare al Instituției Publice ”Gimnaziul Saharna Nouă”, la 06 noiembrie 2015, în gimnaziu s-a desfășurat activitatea educativă interdisciplinară cu genericul ”De Sfântul Dumitru e hram la noi în sat”. Activitatea a fost bine organizată de către învățătoarele Angela Glijin, Valentina Stavinschi și Irina Harabagiu, cu susținerea echipei manageriale și implicarea activă a profesorilor și conducătorilor artistici ai ansamblurilor vocale ce activează în gimnaziu. Iurie Lazari și Veaceslav Chiosa au cultivat atât copiilor participanți, cât și tuturor celor care au fost ca spectarori la acest program educativ de poezii și cântece, dragostea de rădăcini, baștină, sat, familie...
La fel, s-a încercat să se inspire și dragostea de Dumnezeu și sfinții lui, prin prezentarea unor reguli de comportament al creștinilor într-o asemenea zi de sărbătoare ca hramul bisericii și chiar a vieții Sfântului ocrotitor al satului, Marele Mucenic Dimitrie.
Sărbătoarea hramului bisericii din sat a continuat foarte bine organizat în ziua de 08 noiembrie, când au fost aplicate în practică toate cele auzite la acea activitate, prin participarea elevilor gimnaziului la sfânta și dumnezeiasca liturghie.
Propunerea de a merge împreună cu elevii la biserca din sat a venit din partea echipei manageriale a gimnaziului Saharna Nouă. Liturghia a fost oficiată de către un sobor preoțesc în frunte cu Starețul Sfintei Mănăstiri Saharna, părintele Adrian, fiind prezenți invitați și înalți oaspeți, precum dna Eleonora Graur, președintele raionului, dna Maria Macrii, primarul comunei, și alți ctitori, care au rămas placuți surprinși de gestul frumos și cumnițenia copiilor îmbrăcați în starie populare, participanți la slujba divină, care au și interpretat două slăviri bisericești cu vocile lor inocente.
Doamna președinte nu a ezitat, în cuvântul de felicitare, să menționeze că gimnaziul Saharna Nouă este unicul în raion, care organizează astfel de activități frumoase, urându-le copiilor mult succes și încurajându-i să mai participe la atare manifestări, unde este promovată dragostea de neam, de portul popular și, nu în ultimul rând - de Dumnezeu, întărindu-se astfel parteneriatele dintre toate instituțiile satului.
Pe final, vin cu câteva recomandări, care urmate fiind, numaidecât vor spori faptele frumoase și vor avea efect benefic asupra tuturor locuitorilor din comunitate. Astfel, este necesară implicarea mai multor elevi în astfel de activități educative; motivarea lor de a participa activ în viața gimnaziului și a comunității; implicarea diriginților și a profesorilor din ciclul gimnazial în organizarea și desfășurarea activităților de acest gen.
Vasile DONICA, director adjunct, IP ”Gimnaziul Saharna Nouă”