Raionul Rezina – invitat la expoziția ”Fabricat în Moldova”
Raionul Rezina deja a primit invitația de a participa la cea de-a XV-ea ediție a expoziției naționale ”Fabricat în Moldova”, care se va desfășura în perioada 3-7 februarie 2016 la Chișinău. Menționăm că invitația vine din partea Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, iar ”Fabricat în Moldova” reprezintă principalul eveniment expozițional al anului și se desfășoară sub înaltul patronat al Guvernului Republicii Moldova, fiind organizat de către CCI a RM în colaborare cu agenții economici, asociațiile de business locale și internaționale.
Expoziția are drept scop susținerea producătorilor autohtoni, întreprinderilor mici și mijlocii, crearea oportunităților de lansare pe piața autohtonă, sporirea investițiilor interne și extrene, crearea unui climat economic favorabil și, totodată, identificarea strategiilor de sporire a activității investiționale în domeniul științific și de producere.
În cadrul expoziției se va desfășura un amplu program de afaceri, ce cuprinde mese rotunde, prezentări de companii și produse, seminare, conferințe, forumuri internaționale în domeniul comercial-economic.
Raionul nostru urmează să se implice în organizarea expoziției și în informarea agenților economici, să vină cu sugestii în vederea desfășurării cu succes a evenimentului nominalizat.