”Un aer curat pentru toți”, cu tot mai mulți participanți
Activitatea ”Un aer curat pentru toți”, ediția anului curent, a adunat circa 200 de copilași, dornici de a-și încerca puterile în concursurile anunțate anterior și de a câștiga premii binemeritate. Startul sărbătorii a fost dat în curtea liceului teoretic ”Alexandru cel Bun”, într-o atmosferă corespunzătoare, de unde n-au lipsit nici premiile ce urmau să-și găsească stăpânii. Moderatorii - elevii clasei a VIII-a ”A” Vladimir Ciurari și Nicoleta Morari, au fost deosebiți, încadrându-se foarte iscusit în tematica zilei. După ce asistența numeroasă a fost salutată de către organizatori și administrația raionului în persoana dlui Andrei Godoroja, vicepreședinte în probleme de mediu și dezvoltare regională, micuții din clasele a III-ia ”A”, ”B”, ”C” și un grup de elevi din clasa a VIII-a ”A” au venit cu mesaje, prin vers si cântec atenționând opinia publică asupra faptului că echilibrul natural al gazelor atmosferice este amenințat de activitatea omului, chiar dacă mai multe organizații obștești, diverse campanii încearcă să ne convingă pe toți, de la mic la mare, să renunțăm la distrugerea pădurilor, la poluarea resurselor de apă. Terra trebuie ocrotită - de noi toți depinde existența izvoarelor cu apă limpede și răcoritoare. De noi toți depinde prezența peștilor în apele râurilor și lacurilor, freamătul codrilor seculari, au menționat elevii în spusele lor.
Apoi s-a purces la desfășurarea concursurilor. Elevii dornici de a-și expune gândurile în eseuri, au avut la dispoziție timp pentru a-și așterne creațiile pe hârtie și a le prezenta juriului. Referitor la acest compartiment, dna Valentina Ciubotaru, director-adjunct al l/t ”Alexandru cel Bun”, implicată nemijlocit în desemnarea celor mai buni autori, spune că laureații au avut gânduri deosebit de originale, au venit cu mesaje inedite. În urma unei analize minuțioase a creațiilor, s-a decis ca ele să fie apreciate ținându-se cont de particularitățile de vârstă ale autorilor.
Foarte original a fost eseul elevei clasei a V-ea ”A” Daniela Cazac, care a fost insoțit și de un desen la fel de original – acest fapt i-a adus autoarei locul I printre elevii claselor a Vea-a VI-ea. Ea scrie: ”Aerul este un răsărit al vieții, este o enigmă a tinereții, este tot ce avem mai sfânt pe acest pământ și de aceea toți suntem obligați să păstrăm și să protejăm aerul curat”...
La categoria claselor a VII-ea-a VIII-a locul I a fost al Nicoletei Morari, care scrie: ”Ne zbuciumăm de parcă am fi veșnici pe pământ. Tăiem, distrugem, călcăm, poluăm, ca apoi să ne văicărăm. După noi -potopul!? Odată cred că vom realiza, totuși, acest lucru, dar să vedem că atunci să nu fie deja prea târziu... Fiecare trebuie să conștientizeze că noi suntem o parte a naturii, ea ne hrănește, ne încălzeste, ne octotește. Deci, haideți împreună s-o prețuim și s-o ocrotim...”
Locul II în categoria dată l-a ocupat Vitalina Cuiban (clasa a VII-ea ”B”), iar locul III – Cristina Cozari (clasa a VII-ea ”A”), Daniela Josan (clasa a VII-ea ”B”), Vladimir Ciurari (clasa a VIII-a ”A”) și Victoria Talpă (clasa a VIII-a ”B”).
Locul I printre participanții din clasa a IX-a l-a cucerit Ana-Maria Bodareu. Autoarea scrie în eseul său: ”Din cauza poluării aerului suferă un pământ întreg. Uzinele, autovehiculele, arderea deșeurilor, defișarea sunt foarte negative pentru aerul pe care noi, oamenii, îl respirăm. Stop poluării aerului sădind un pom, o plantă... Să prețuim darul dumnezeiesc - aerul pur și curat...”
Locul II a fost al Mihaelei Graur (clasa a IX-a ”B”), locul III – al Mariei Baidan (clasa a IX-a ”A”) și al Ruxandei Covali (clasa a IX-a ”B”).
Laureatele treptei de liceu au fost elevele clasei a XII-ea ”B” Paula Mâțu (locul II) și Tatiana Vutcarev (locul I), care menționează: ”Catastrofală e forța naturii, dar și mai ucigașă e puterea omului. Trăim fiecare înt-un univers egocentric, testăm natura prin propria prostie. Privești în jur și, dându-ți seama că este murdar, te întrebi de unde vine? Dar nu găsești răspuns, dai vina pe altul. Oare nu chiar tu ieri scăpasei acea hârtie? Nu tu ți-ai spălat autovehiculul cu apa izvorului, de unde oamenii o iau ca s-o bea? Deci, dacă vrem să ne asigurăm cu un mediu sănătos și curat, cu o viață lungă și prosperă, trebuie să luăm, cât mai urgent, măsurile necesare începând de la noi: să plantăm spații verzi, să producem energie netradițională, să ne dotăm vehiculele cu filtre speciale. Egoismul e mai nociv decât poluarea, deci, haideți împreună să fim mai responsabili și să dăruim lumii un aer curat”.
Pe final, dna Valentina Ciubotaru a menționat cu mândrie: ”Liceul nostru a fost cel mai vizibil prin participare foarte activă, iar elevii noștri sunt și laureați la toate probele de concurs - peste 31 de diplome și toate cadourile de preț au fost ale lor”.
Cât privește concursul pentru bicicleta mică (clasele I-îi-a IV-a), potrivit dlui Xenofont Ceban, membru al comitetului organizatoric, deținător a devenit Denis Marcu, pe care l-au urmat Iulian Chirița și Nicolai Lazar. Diplome de încurajare au primit și două domnișoare – Irina Namolovan și Marina Zaharova – pentru îndrăzneala de care au dat dovadă când s-u lansat într-un concurs în care participă, practic, băieții.
Bicicleta mare (clasele a V-ea-a VII-ea) a câștigat-o, în urma rezultatelor înregistrate, Ion Socol. Pe locul II s-a clasat Vladislav Lobodenco, pe locul III – Dumitru Zazulea.
Nicolae Gheorghiu a câștigat bicicleta mare în categoria claselor a VIII-a-a XII-ea. L-au urmat Cristian Clapaniuc (locul II) și Mihai Cioban (locul III). Ar mai fi de spus că toți învingătorii, cu excepția lui Vladislav Lobodenco, care e elev la l/t ”Alexandr Pușkin”, își fac studiile la l/t ”Alexandru cel Bun” și că deținătorii locurilor II s-au ales cu câte un set de patine cu rotile, iar cei ai locurilor III – cu câte o trotinetă.
În concursul cu patine cu rotile, ”fete”, învingătoare au fost: Adriana Budurin (locul I), Daniela Tomșa (locul II) și Victoria Vișnevschi (locul III).
La categoria ”băieți” primii au fost: Maxim Zoia (locul I), Alexandru Raileanu (locul II) și Victor Rotari (locul III). Toți învingătorii sunt elevi ai l/t ”Alexandru cel Bun”. Deținătorii locurilor I au primit în dar câte un set de patine cu rotile, ai locurilor II – câte o minge, iar ai locurilor III – câte un set de tenis.
Cele mai bune desene pe asfalt, potrivit juriului constituit din pedagogi ai Școlii de Arte Plastice pentru Copii, au fost cele ale grupului Daniela Curti, Adelina Odainic, Ana-Maria Lazăr, Cristina Cozari, Sergiu Berezovschi și Alexandru Raileanu, toți elevi ai l/t ”Alexandru cel Bun”, deținător al locului I, urmat de Vitalina Ceban și Mirela Eșanu (l/t Alexandru cel Bun”, locul II) și Aliona Surdu împreună cu Cătălina Nițulenco de la aceeași instituție (locul III). Atât învingătorii concursului dat, cât și cei mai buni autori ai eseurilor, au primit în dar stik-uri. Și, bineînțeles, toți învingătorii s-au bucurat și de diplomele respective.
Pe finalul sărbătorii,vicepreședintele Andrei Godoroja a menționat că liceul ”Alexandru cel Bun” a demonstrat, încă o dată în plus, că este o gazdă primitoare și că s-a pregătit foarte responsabil pentru desfășurarea concursului. În semn de apreciere, organizatorii au oferit o diplomă instituției pentru participare activă în cadrul concursurilor și atitudine corespinzătoare față de organizarea și desfășurarea sărbătorii.
P. S. Consiliul raional Rezina, cu profundă recunoștință, mulțumește agenților economici: SRL "Candidus" (conducător - Vadim Purice), SRL "Cadom-Gaz" (Petru Chirtoacă), SRL "Langraft" (Leonid Săcăreanu), BC "Moldindconbank" SA (Claudia Muștuc), BC "Victoriabank" SA (Ina Ursachi), SRL "Sematrus" (Iurie Rusu), SRL "Todcrisan" (Igor Todei), ÎI "Diavor Magdalena" (Magdalena Diavor), SRL "Refracim" (Ghenadie Cuzuioc) și GȚ "Grati Vasile" (Vasile Grati) pentru suportul financiar, acordat la desfășurarea acțiunii "Un aer curat pentru toți", în scopul propagării unui mod sănătos și estetic plăcut de viață, prin motivarea societății la prevenirea și diminuarea poluării aerului atmosferic, implementarea formelor de mobilitate nonpoluantă.