Moldovenii - prestaţie excelentă la Jocurile Mondiale de vară Special Olympics
Potrivit www.fmf.md, Moldova a avut o prestaţie excelentă la Jocurile Mondiale de vară Special Olympics, care s-au desfășurat la Los Angeles, SUA.
Cu sprijinul forului fotbalistic naţional, ţara noastră a cucerit medalia de aur în proba fotbal, concursul unificat, câte 5 jucători în echipă. Selecţionata feminină a Moldovei a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, avându-le în lot pe Diana Bobuţac, Ana Bulgac, Suzana Cazac, Rimma Cuca, Axenia Cuzmenco, Elena Gobjilă, Mihaela Graur, Maria Ţurcan.
Rezultate remarcabile au mai obţinut Pavel Ivanov şi Victor Vleju (medalii de aur la tenis), Alexei Zanoga (aur la nataţie), iar Alexandra Bilic şi Nicolae Gheţiu (argint la tenis de masă).
Federaţia Moldovenească de Fotbal aduce sincere felicitări întregului lot naţional, conducător fiind Alexandra Danilenco, Preşedintele Special Olympics Moldova.
La revenirea acasă, pe Aeroportul Internaţional Chişinău delegaţia Moldovei a fost întâmpinată de către Loretta Handrabura, Ministrul Tineretului şi Sportului, Ruslan Berzoi, Vicepreşedintele FMF, Marina Tauber, Preşedintele Federaţiei de Tenis, Mircea Cojocari, Şeful Departamentului Protocol Administrativ al FMF, alţi oficiali, rude şi prieteni.
Începând cu anul 1999, forul fotbalistic susţine mişcarea „Special Olympics" Moldova, care are ca scop integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, oferindu-le şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi a competiţiilor sportive.
Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics Los Angeles au avut loc în perioada 25 iulie - 2 august. La competiţie au participat în total 7000 de sportivi din 177 de ţări care au concurat la 25 de discipline sportive. Delegaţia Moldovei a fost alcătuită din 19 persoane, dintre care 13 sportivi la probele de fotbal, nataţie, tenis de masă şi tenis de câmp.