Incendiu într-un lan de grâu
Potrivit dlui Ghenadie Moiseenco, șeful Secţiei Situaţii Excepţionale Rezina, locotenent-colonel al s/s, la data de 04 iulie curent, aproximativ pe la orele 21.00, într-un lan de grâu cu o suprafaţa de aproximativ 100 ha al GŢ “Gârlea Andrei” din satul Lipceni a izbucnit un incendiu. La lichidarea lui au fost trimise 2 autospeciale - una din Rezina şi alta din raionul Şoldăneşti. Până la sosirea autospecialelor, incendiul a fost lichidat de către angajaţii GŢ “Gârlea Andrei”, cu ajutorul unui tractor, cu cisternă şi plug. În urma incendiului au ars aproximativ 0,8 ha de grâu.
Potrivit aceleiași surse, cauza posibilă a izbucnirii incendiului este aprinderea intenţionată. Cazul e cercetat de organele de drept.
În contextul dat, dl Moiseenco atenționează agenţii economici care deţin culturi de primă, grupă să asigure paza în regim non-stop, să facă brazde arate de protecție cu lăţimea de 4 m de-a lungul drumurilor, fâşiilor forestiere. La fel de importante sunt și evacuarea resturilor vegetale de pe lanuri după recoltare, dar şi aratul miriştii în cel mult 2 zile.
Este interzisă categoric aprinderea miriştii. Tehnica antrenată în recoltare trebuie să fie dotată cu inventarul antiincendiar necesar, iar în perioada recoltării - organizate echipe benevole de pompieri, care să dispună de tractor cu cisternă cu apă și tractor cu plug.