Oficiul Stare Civilă Rezina - cel mai bun în republică
Seminarul raional cu secretarii consiliilor locale, desfășurat la finele săptămânii trecute de către funcționarii Oficiului Stare Civilă (OSC) Rezina, a fost marcat de și recenta victorie înregistrată de către structura respectivă la nivel republican.
Din agenda seminarului au făcut parte aspectele privind realizarea măsurilor destinate optimizării procesului de înregistrare în termen legal a copiilor nou-născuți, precum și aspecte privind aplicarea în practică a prevederilor art.art. 9-12, 14-15 ale Codului Familiei al Republicii Moldova.
"Rolul organelor de stare civilă în procesul disciplinării persoanelor responsabile de înregistrarea nașterii copiilor rămâne a fi unul decisiv și important", a menționat în debutul seminarului dna Vera Amarfii, șeful OSC Rezina. În continuare, dumneaei a menționat că neînregistrarea nou-născuților în modul prevăzut de legislație generează privarea acestora de dreptul la nume, cetățenie, asistență medicală gratuită etc - de iure aceștia nu există în societate! Extrem de grav este faptul că această categorie de copii poate fi supusă riscului traficării în scop de exploatare sexuală, prin muncă, de prelevare de organe etc - situație inacceptabilă în activitatea instituțiilor publice.
Dna Amarfii a mai comunicat asistenței și despre faptul că aspectul dezbătut a făcut obiect de discuție și în cadrul Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova, în rezultat fiind emis un ordin special, prin care OSC, primăriilor le sunt impuse un șir de măsuri menite să redreseze situația la capitolul înregistrării în termen legal a nou-născuților.
Șeful OSC Rezina s-a referit și la situația atestată în raionul nostru. Astfel, în anul 2014, în cadrul maternității din Rezina s-au născut 468 de copii, 395 dintre ei fiind înregistrați la biroul specializat din incinta instituției medicale. 110 copii au fost născuți din părinți, care au domiciliul în orașul Rezina, 258 - în satele raionului, 100 - în alte raioane (dintre care 37 de copii înregistrați la OSC Rezina, 63 - la OSC Râbnița). Astfel, 100% de copilași născuți în anul 2014 au fost înregistrați. În perioada de referință, în raion a fost efectuată o înregistrare tardivă a nașterii și două - ulterioare.
În cinci luni ale anului 2015 în total în raion au fost înregistrați 194 de copii născuți în maternitatea din Rezina și în alte maternități din republică. "La moment nu dispunem de informație privind înregistrarea a 25 de copii, părinții cărora domiciliază în raionul Râbnița", spunea dna Amarfii. Dumneaei a numit și principala problemă nesoluționată, cu impact negativ asupra evidenței înregistrării în termen legal a nașterii - refuzul organelor competente din Transnistria de a furniza informație privind înregistrarea nașterii copiilor născuți în maternitatea din Rezina, părinții cărora domiciliază în raionul Râbnița și refuză să declare nașterea la OSC Rezina.
În perioada de referință (5 luni ale anului curent) înregistrări tardive, ulterioare n-au fost atestate, toți nou-născuții fiind înregistrați cu respectarea termenului prevăzut de legislația în vigoare. Totodată, dna Vera Amarfii a menționat că în primăriile raionului mai sunt rezerve la următorul compartiment: "Nu avem încălcarea termenului de înregistrare, dar avem copii înregistrați la vârsta de 1 lună-două de la ziua nașterii". Dau dovadă de operativitate la acest capitol primăriile Sârcova, Ghiduleni, Bușăuca, Ignăței, Cuizăuca, Meșeni.
În continuarea seminarului, dna Lidia Cebotari, specialist superior al OSC Rezina, s-a referit la unele aspecte privind condițiile și modalitatea de încheiere a căsătoriei. În special dumneaei a vorbit despre motivele care generează înregistrarea căsătorirei în afara sediului organului de stare civilă, menționând că OSC Rezina nu are nici o ieșire în teritoriu pentru înregistrarea căsătoriei. Cu totul altfel se prezintă lucrurile în cazul unor primării, în care secretarii consiliilor locale sunt presionați, amenințați chiar să facă moftul cuiva în situația când nu există motive ponderabile pentru a înregistra căsătoria în afara sediului.
Dna Cebotari le-a explicat secretarilor prezenți, încă o dată, procedura de recepționare și înregistrare a pachetului de documente depus de către viitorii soți în asemenea cazuri.
În continuare a făcut referință și la vârsta matrimonială, circumstanțele în care aceasta poate fi redusă și cu cât, autoritatea care încuviințează acest fapt (autoritatea publică locală, în a cărei rază teritorială își au domiciliul persoanele care dorersc să se căsătorească, în baza cererii acestora și acordului părinților minorului). Dna Cebotari a mai atenționat și asupra următorului fapt: cererile de acest gen trebuie examinate amănunțit în cadrul consiliilor locale, deoarece au fost înregistrare cazuri când fata este minoră, însărcinată, iar pentru băiat reducerea vârstei matrimoniale și posibilitatea de a înregistra căsătoria este o cale de evitare a răspunderii penale. "Noi, din omenie, din milă, îi ajutăm, ca să aflăm ulterior că, după naștere, mama minoră, cu copilul în brațe, este abandonată de către soțul ei", a mai spus dna Cebotari.
După examinarea acestor două aspecte din agenda seminarului, a sosit timpul celui de-al treilea - "Rezultatele participării funcționarilor publici abilitați cu funcții de stare civilă din raionul Rezina la Concursul Republican "Cel mai bun OSC, anii 2013-2014", care a generat multă bucurie, fiind prilej de felicitări și urări de succese pe mai departe.
"La 1 iunie curent, Serviciul Stare Civilă a desfășurat o sărbătoare frumoasă, în cadrul căreia a avut loc și gala laureaților concursului "Cel mai bun Oficiu Stare Civilă, anii 2013-2014". Spun cu mândrie că trofeul se află, pentru a doua oară, în oficiul nostru", i-a anunțat pe cei prezenți dna Vera Amarfii, mai spunând că: "50% din acest succes este munca Dumneavoastră, a secretarilor consiliilor locale. Merităm să fim mândri că, din cele 48 de OSC, noi suntem cei mai buni. Nu este ușor să obții un calificativ atât de înalt".
Cu această frumoasă ocazie, ca să-i felicite pe învingători și să le mulțumească pentru munca depusă în numele succesului, la OSC Rezina s-a aflat și dna Eleonora Graur, președintele raionului. "Într-adevăr, la OSC Rezina se muncește foarte mult, prin intermediul acestei instituții suntem promovați la nivel republican, iar rezultatele sunt foarte frumoase. Vă felicit și ne bucurăm pentru acest rezultat, e munca dumneavoastră, iar succesele nu vin fără muncă. Vă doresc multă sănătate și fie ca reușitele să nu finalizeze aici, ci să continue".
Din numele Consiliului raional, dna Graur a decernat câteva diplome celor mai buni: dnei Ludmila Donica, specialist la OSC Rezina, dnei Magdalena Duca, secretarul Consiliului local Cuizăuca, dnei Nina Cușnir (Cinișeuți), dnei Vera Ursachi (Mateuți), dnei Ludmila Povstenco (Echimăuți) și dnei Svetlana Negară (Gordinești).
Decernarea a fost însoțită de încă o veste bună: "În prima ședință a Consiliului raional Rezina nou-ales, toți secretarii consiliilor locale din raion vor fi menționați cu premii pentru succesele înregistrate".
Pe final, dna Vera Amarfii a felicitat învingătorii din numele dnei Lucia Ciobanu, directorul Serviciului Stare Civilă al Republicii Moldova, înmânând și două diplome pentru realizări deosebite în domeniul stării civile și profesionalism dnelor Raisa Andronic (Țareuca) și Elena Vârlan (Ignăței).
Moment foarte frumos și emoționant - rezinenii sunt apreciați la nivel republican. Deci, la noi se muncește pe bune, cu dăruire și cu rezultate pe potriva eforturilor depuse. Succese, la mai mult și la mai mare pentru învingători!