Cartea – stea îndrumătoare pentru toți
Cartea, ca pe-o dimineață,
Nepătată s-o păstrezi
Și să-ți lumineze-n viață
Ca un soare în amezi.
La 30 aprilie curent, în Sala mică a Casei de cultură Rezina s-a desfășurat Concursul raional de eseuri ”Cartea, pentru mic și mare, este stea îndrumătoare”, organizat de Secția Cultură Rezina în colaborare cu bibliotecile publice și cu susținerea profesorilor de limbă română din instituțiile de învățământ ale raionului. Astfel de concursuri organizăm și în cadrul Festivalului Național al Cărții și Lecturii, în fiecare an. Din anul 2013, pentru a promova, susține și încuraja Cartea și Lectura, organizăm asemenea concursuri pentru copii și tineret și separat, cu diferite generice. Prin intermediul lor ne propunem și astfel de scopuri, cum ar fi: formarea, la beneficiari, a deprinderilor de lectură în procesul modelării personalității; formarea capacității de a medita asupra cărților lecturate, de a formula opinii, sugestii și interpretări proprii și a reda liber, expresiv conținutul lucrărilor citite.
Concursul este anunțat prin biblioteci cu trei luni înainte pentru a se reuși pregătirea bună a participanților. Copiii vin cu ideile și conținutul cărților citite, pe care le redau pe foi de hârtie în timpul desfășurării concursului, nu în prealabil, acasă.
Ne bucură mult că, din an în an, numărul participanților la concurs crește. Dacă inițial, la prima ediție, am avut 21 de copii, numărul lor a cunoscut o dinamică pozitivă - 27, apoi 37 în anul curent.
De data aceasta genericul concursului a oferit participanților libertatea de a-și expune gândurile și ideile despre cărțile îndrăgite, rolul lecturii în formarea cititorului ca personalitate.
Nicolae Rusu din satul Meșeni și Larisa Cobasnean din satul Cuizăuca s-au dovedit a fi cei mai inspirați, cei mai buni prieteni ai cărții, învrednicindu-se de diplomă de excelență și premii a câte 150 de lei. Nicolae scrie în eseul său: ”Cărțile lecturate mi-au îmbogățit vocabularul, m-au făcut să privesc lumea cu alți ochi, faptul aducându-mi rezultate bune atât la școală, cât și în afara ei. Cartea este cea mai strălucitoare stea de pe cerul senin al visurilor mele”.
Domnișoara Larisa Cobasnean îi îndeamnă pe toți să citească cât mai multe cărți: ”...pentru a vă pregăti viitorul și a vă întări temelia prezentului”.
Locul I în categoria de vârstă 11-14 ani a fost ocupat de domnișoara Victorița Bejan din satul Gordinești (diplomă și premiu de 100 de lei). Locul II i-a revenit Valeriei Stoian din satul Pripiceni și Alexandrinei Sașco din Pereni (diplome și premii a câte 80 de lei).
Locul III – Anișoara Negură din Echimăuți și Anastasia Gontari din Cinișeuți (diplome și premii de 70 de lei).
În categoria de vârstă 15-18 ani, locul I, diploma și premiul de 100 de lei i-au revenit Gabrielei Roșca din Lalova.
Diplome de gradul II și premii a câte 80 de lei le-au fost înmânate domnișoarelor Valeria Levcenco și Victoria Romanov, ambele eleve la liceul teoretic ”Ștefan cel Mare” din Rezina.
Domnișoarele Tatiana Lupan (l/t ”Alexandru cel Bun” din Rezina) și Cristina Cracea din Minceni au devenit deținătoare ale diplomelor de gradul III și premiilor a câte 70 de lei.
Cu diplome de participare și premii a câte 50 de lei au fost menționați, în semn de încurajare, 8 participanți la concurs: Roxana Covali (l/t ”Alexandru cel Bun” din Rezina), Antonela Grosu din Țareuca, Lucia Cazac din Ignăței, Alexandra Bordos din Țahnăuți, Cristina Vașciuc din Echimăuți și Inga Melnic din Sârcova. Tuturor celorlalți participanți, organizatorii concursului le-au oferit premii a câte 40 de lei.
La sfârșitul concursului, toți participanții, împreună cu organizatorii și bibliotecarii, s-au fotografiat pentru amintire.
Aceste activități ne întăresc în convingerea că tânăra noastră generație va citi cât mai multe cărți, care o va ajuta să găsească răspunsuri la multe întrebări apărute pe drumul vieții, și că își va face din bibliotecă, acest loc care păzește încă multe taine nedescoperite de către copii, un foarte bun prieten.
Varvara RUSU, specialist principal în Secția Cultură Rezina