Sincere felicitări pentru funcționarii de stare civilă!
Cu ocazia Zilei profesionale a colaboratorilor sistemului organelor de stare civilă, adresez sincere felicitări membrilor colectivului Oficiului Stare Civilă Rezina, dar și tuturor secretarilor consiliilor locale din raion.
Stimați omagiați! Dumneavoastră sunteți acei demnitari de stat, care scrieți istoria neamului nostru, trăiți emoțiile deosebite, ce însoțesc evenimente importante în viața fiecărui cetățean.
Vă doresc sincer să aveți parte de sănătate multă, de sentimente alese, trăite alături de un mire și o mireasă, porniți pe drumul vieții în doi, de un pruncuț abia venit pe lume, dar să aveți parte și de puteri pentru a ostoi durerile când vă trec cu ele pragul cetățenii. Să ne fiți mereu tineri, înconjurați de oameni buni și marcați de cele mai frumoase succese.
Cu profund respect, Eleonora GRAUR, președintele raionului Rezina