Împreună cu oamenii buni greutățile sunt mai ușor de depășit
Pe la vârsta de trei ani avea o greutate de nici 4 kg. Fiind bolnav, nu prea găsea milă și compasiune din partea celor care, prin voia Domnului, trebuiau să i le acorde. Dar așa cum toate în lumea asta au un rost și o rânduială, Cel de Sus avea un plan și pentru băiețelul bolnav și neajutorat. L-a văzut și l-a luat la sine o doamnă cu inimă mare, care locuia în vecinătate. Este o istorie cu început durut, care acum 13 ani a cunoscut binele prin sufletul și brațele unei femei.
Doamna Maria Perlog, pensionară din satul Pripiceni-Răzeși, străină pentru Sveatoslav Țurcan, și-a propus să ajute acest copil țintuit la pat, invalid de la naștere.
Printre multitudinea de acțiuni de caritate, organizate în ajunul Învierii Domnului de către președintele raionului Rezina, doamna Eleonora Graur, și-a găsit loc și un cărucior care a fost dus la casa dnei Maria și care, cu siguranță, îi va ușura în continuare truda de părinte.
Doamna Eleonora Graur, care, împreună cu dl Iacob Frunză, primarul de Pripiceni-Răzeși, și dna Oxana Gobjilă, asistentul social din localitate, a vizitat casa lui Sveatoslav și a dnei Maria Perlog, a spus: "Într-adevăr, fără susținerea și ajutorul doamnei Maria Perlog, nu știu care ar fi fost soarta băiatului. M-a impresonat foarte mult această femeie, care poartă o grijă enorm de mare unui copil străin, țintuit la pat. Acum, când suntem în ajunul Sfintelor Paști, din numele Consiliului raional Rezina i-am dăruit un cărucior, știam că are mare nevoie de el.
Fie ca Domnul să ne dea putere și lumină ca să gândim altfel, să fim mult mai buni la suflet, mult mai aproape de cei care au nevoie de susținerea și ajutorul nostru.
În numele tuturor oamenilor de bună credință, aduc sincere mulțumiri doamnei Maria pentru bunăvoința de care dă dovadă, pentru inima ei mare. Fie ca Domnul s-o întărească, ca să poată și-n continuare îngriji acest copil", a menționat doamna președinte.
Primarul de Pripiceni-Răzeși, dl Iacob Frunză, a adăugat că Administrația Publică Locală susține această familie, însă a venit și cu cuvinte de recunoștință pentru atenția și ajutorul oferite de doamna Eleonora Graur.
În luna ianuarie a anului în curs despre Sveatoslav a fost realizat un reportaj video, pe care autorii lui l-au plasat pe rețele de socializare. În acel reportaj doamna Maria Perlog spunea că ar avea nevoie pentru băiatul ei de un pat special. La ceva timp, dorința i-a devenit realitate, reportajul fiind bine promovat pe internet și informația ajungând departe peste hotarele țării. În rezultat, s-au găsit oameni de bună credință, care i-au trimis doamnei Perlog patul de care avea nevoie, tocmai de la Moscova.
Menționăm că în perioada sărbătorilor pascale, Consiliul raional Rezina va organiza și alte acțiuni de caritate, menite să aducă bucuria și lumina Învierii și în cele mai necăjite familii din raion.
Andrei BORDIAN