Casa părintească nu se vinde...

       Copilăria, un singur cuvânt, dar care însumează atâtea sentimente, atâtea emoții ce ne aduc în amintire cel mai sfânt și sigur loc de pe lume – casa părintească. În acest cuibușor am văzut lumina zilei, am făcut primii pași, am ținut sfântul post, am rostit primul cuvânt și, desigur, am descoperit cei mai blânzi îngeri - părinții. Nimeni și nimic nu îți creează o mai mare satisfacție și confort sufletesc decât colțișorul de rai de acasă. Casa părintească ascunde cele mai dulci amintiri, cele mai duioase cântece, cele mai minunate povești, cea mai gustoasă pâinică. 

       La liceul teoretic ”Ștefan cel Mare” din orașul Rezina, elevii din clasele a VII-ea ”A” și ”B”, ajutați de doamnele profesoare Daniela Nicolaev și Natalia Catană, au organizat șezătoarea cu genericul ”Casa părintească nu se vinde”.

       ...Un bătrân și o bătrână, singuri la o masă, deapănă amintiri din copilăria lor: scrânciobul, pisica care a fost prinsă la oala cu smântână, buturuga de sub nucarul din fața casei...  ”Dar cu boala asta de bogăție, au zburat toți pin lume”, zice trist bâtrânul. ”Ian taci, măi Ionică, poate se vor limpezi lucrurile, poate își vor aminti de noi, de casa părintească, de pragul părintesc, poate va veni o zi când vom sta cu toții la o masă, demult visez să ne adunăm grămăjoară”, îi răspunde bătrânica. ”Să te audă Dumnezeu”... Și oftează adânc.

       Dar se face seară și la ușa bătrânilor bate cineva – sunt fetele care au venit la șezătoare, fiecare cu lucrul ei, dar și cu plăcinte, sarmale.  Stăpânii, bucuroși, le invită să intre, să ia loc. Și, pentru ca să meargă lucrul mai cu spor, fetele prind a cânta – ”Mamă, inima mă doare, lasă-mă la șezătoare...”. 

       În plinul șezătorii, iată că bat la ușă și flăcăii, care s-au cam lăsat așteptați. Invitați în casă, își găsesc câte un locușor tot pe lângă fete, iar una dintre ele zice: ”M-a-nvățat mama să cos,/ Și pe față, și pe dos,/ Să fac zestre pentru mine,/ Ca să mă mărit cu tine”. După ce tinerii cântă frumos, cum doar tinerețea poate, cântecul ”La portiță la Gheorghiță”, stăpânul casei îi intreabă: ”Ia să-mi spuneți voi - casa părintească se vinde ori nu?”. Fără a ezita, una dintre fete răspunde: ”Nu, nu se vinde, că e din bătrâni  lăsată, că veșnicia s-a născut la sat, casa părintească nu se uită, ea este cea mai sfântă amintire din copilărie, amintirea  mamei și a grijei sale nemărginite, amintirea a tot ce a fost mai bun și mai frumos în viața noastră...” .              

       A urmat un extraordinar recital de poezie despre părinți și casa părintească. Iar cântecul lui Ștefan Hrușcă ”Rugă pentru părinți” a făcut ca în ochii multor spectatori, dar și elevi, să joace lacrimile, pe care nimeni nu a încercat să le ascundă.

       Și așa cum era în preajma zilei de 8 Martie, s-au spus cuvinte alese și despre mame, după care elevii s-au avântat în dans, demonstrând că poartă în sufletele lor dragoste pentru tot ce e neamul nostru și tradițiile lui. Pe final de șezătoare, au încins cu toții împreună o horă moldovenească.

       ”O casă trebuie să fie bogată nu numai în interior, dar și spiritual. Ce folos dacă ai un castel, în care bântuie certurile și neînțelegerile? În căsuța mea însă e liniște, pace și armonie, ne stimăm și ne ajutăm unul pe altul. Îmi place casa mea cu ajunsurile și neajunsurile care le are, deoarece casa părintească e locul unde mă simt cel mai bine, chiar și când voi crește și voi fi departe, voi simți glasul blând și dulce al casei, care mă va chema în leagănul ei.  Toate acestea nu le voi uita niciodată, pentru că casa părintească nu se uită,  nu se vinde, nu se dă cu împrumut, ea se ține acolo, în suflețel, cu amintirile dulcei noastre copilării”, au spus elevii la final.

       Plină de emoții, directorul instituției, dna Ana Gornea, a menționat: ”Dragii mei, mi-ați copleșit sufletul, așa cum doar niște copii pot s-o facă. Tema casei părintești este actuală din motiv că mulți dintre noi nu avem părinții alături, dar noi suntem aici, la casa părintească care ne așteaptă și zi și noapte. Indiferent că suntem în dispoziție mai bună ori mai rea, revenim acolo unde ne este cald, unde ne este bine, acolo unde știm că suntem așteptați mereu.  Sunt convinsă că veți păstra în sufletul vostru această activitate și peste ani, pentru că a atins cele mai sensibile strune ale sufletului omenesc...”.

       Șezătoarea de la liceul ”Ștefan cel Mare” n-a lăsat indiferent pe nimeni, drept mărturie ne pot servi și impresiile, trăirile împărtășite de mai multe persoane.

       Daniel Jojulea, clasa a VII-ea ”A”: ”Rolul meu la șezătoare a fost să fiu ca un moșneguț care trăiește într-o casă cu o bătrânică și totul se începe de la noi, noi am fost rădăcinile, ceilalți - crengile”.

       Ecaterina Muștuc din aceeași clasă: ”Am simțit sentimente de tristețe, mi-au curs și câteva lacrimi. Am simțit durere la inimă, într-adevăr, casa părntească nu se vinde, este tot ce avem mai scump”.

       Alexandru Bezdrucicu: ”Am simțit sentimentul dragostei pentru patrie, pentru casa părintească, care este tot ce am mai sfânt”.

       Diriginta clasei a VII-ea ”A”, Daniela Nicolaev: ”Am decis special să implicăm copiii de vârstă mai mică, pentru că, pare-mi-se, pe cei mai măricei i-am cam pierdut. Am vrut să înrădăcinăm în sufletul copiilor noștri faptul că acest cuvânt ”acasă” înseamnă mult, să-i facem să conștientizeze că dorul de casa părinteasacă îl vor simți pe parcursul anilor, când vor finisa liceul, vor pleca la studii...”.

       Dna Natalia Catană, profesor de limba și literatura română: ”Sunt  emoții de neuitat, emoții ce rănesc și răscolesc sufletul. Copiii așteptau cu nerăbdare ziua șezătorii, pentru că nu-i lasă indiferenți realitatea, iar tematica abordată de noi este mereu actuală”.

       Asistenta medicală din liceu, dna Tatiana Negară, a spus: ”Am o vârstă mai înaintată și mă doare foarte mult acest aspect. Vrem ori nu vrem, dar ajungem la un timp când trebuie să te desparți de tot ce ți-i mai drag, de cele mai prețuite lucruri. Sunt tare impresionată de ceea ce-am văzut și mi-a plăcut că unii copii chiar au lăcrimat - mesajul a ajuns la sufletul lor”. 

       Dna Tatiana Anghelenici: ”Eu ca profesor de educație civică, ca director-adjunct pentru Educație vreau să pun accent pe valori umane, valori naționale. Părinții multor elevi sunt plecați peste hotare, copiii fiind lipsiți de mângâierea mamei și a tatălui, de-un sfat, un cuvânt bun al lor...”.

       Amprentă pe eveniment a pus și cântecul ”Casa părintească nu se vinde”, care a sunat în boxe cu vocea lui Fuego, iar toți cei prezenți, plini de emoții, au cântat, au aplaudat, fiind copleșiți de emoții, pentru că pe mulți ochii mamei îi privesc deja de undeva de foarte departe.

       Atmosfera în care s-a desfășurat evenimentul a fost pe potrivă, sala de clasă fiind transformată într-o adevărată Casă mare. De erai acolo, vedeai icoana cu prosop și busuioc, covoare naționale, măsuța cu mămăligă și sarmale, covata plină cu fel de fel de instrumente, candela, pâinea cu sare, sofca, pernele cu fețe croșetate, vase din lut etc. Toate acestea au fost colectate de elevi și profesori de la persoane mai în vârstă, care le-au păstrat până acum. 

       Pentru că era început de martie, doamnele, domnișoarele, mămicile și bunicile au primit în dar de la elevi câte un mărțișor – simbolul primăverii, purității și al dragostei.

Andrei BORDIAN