A fost distribuit un nou lot de ajutoare umanitare
Recent, membrii Comisiei teritoriale pentru distribuirea și recepționarea ajutoarelor umanitare s-au întrunit într-o ședință, în cadrul căreia au examinat și decis în privința distribuirii unui lot de ajutoare. Potrivit dnei Liuba Popa, seful Serviciului Deservire socială la domiciliu din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei, secretarul comisiei nominalizată, lotul de ajutoare a fost constituit din 80 de cadouri de Crăciun venite din partea Ministerului Muncii, Protecției sociale și Familiei, 100 de cadouri donate de Fundația ”Micul Samaritean”, și 570 de kilograme de haine purtate, oferite de către Asociația de Binefacere a Invalizilor ”Orheiul Vechi”.
În urma discuțiilor, membrii comisiei au decis în unanimitate ca ajutoarele umanitare să fie distribuite astfel: cele 180 de cadouri de Crăciun, care conțineau dulciuri, jucării și rechizite școlare, să fie donate copiilor din cele două case de copii de tip familie din satul Ignăței, celor de la Centrul de zi ”Picături de suflet” din Pripiceni-Răzeși și copiilor cu cerințe educaționale speciale din teritoriul raionului.
Cele 570 de kilograme de haine uzate membrii comisiei au decis să fie repartizate familiilor nevoiașe din primăriile Păpăuți, Lipceni, Bușăuca și Mincenii de Jos.
Astfel, în zile de sfinte sărbători, în familiile categoriilor nominalizate a fost mai multă bucurie și mulțumire, generate de neuitarea oamenilor cu gândul la cei mai triști.