Parteneriat benefic pentru comunitate
Uneori avem impresia că pentru a fi împlinit trebuie să fii cel mai bogat om, dar sufletul duce lipsă de ceva. Acel ceva este dragostea, care ne umple inimile și sufletele. Ca să primești, trebuie întâi să dăruiești și iubind, dăruind, vei trăi veșnic.
Cu ocazia frumoasei sărbători și a luminosului praznic al Nașterii Mântuitorului, câțiva elevi ai gimnaziului Saharna Nouă, împreună cu preotul paroh al satului, ieromonahul Vartolomeu Murea, profesorul de religie, ieromonahul Vasilisc Donică, profesorul de educație muzicală Iurie Lazari, ghidați de doamna Tamara Peru, directorul instituției, au împărțit frumoasa bucurie a Nașterii Domnului cu câțiva dintre bătrâneii satului, păstrători ai credinței, frumosului, ai datinilor și obiceiurilor străbune. Pentru lucrurile mărețe și sfinte pe care le-au păstrat și transmis tinerei generații, elevi i-au încântat cu un program de colinde și i-au urat de sănătate și de voie bună, aducându-le în dar câte un mic colet cu daruri și produse pentru masa de sărbătoare. Activitatea a fost organizată drept urmare a conferinței și contractului de parteneriat pentru educație, semnat între Biserica satului cu hramul "Sf. M. Mc. Dumitru" și gimnaziul Saharna Nouă.
Membrii cetei de colindători și transmițători ai tradițiilor și obiceiurulor sacre și cei care au adus în casele bătrânilor bucuria Nașterii Domnului și a grijei față de cel de alături au fost: Stavinschi Victoria, Chișlean Victor, Chișlean Elena, Chizim Aurel, Davidenco Sanda, Rusu Cristian, Dejmari Anastasia, Macrii Alexandru, Spătari Luminița, Taban Grigore, Spătari Daniela, Tâmbalist Vasile, Vașciuc Anastasia și Racu Liviu. Le dorim un an rodnic, succese la învățătură și pază de la Domnul, care să-i învrednicească la noi activități frumoase și utile.