Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Rezina s-au întrunit în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina s-a întrunit pe 16 noiembrie curent, în ședință. Vezi aici hotărârea Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina. Anexa nr.1 la Hotărârea CSE Rezina nr.4 din 16 noiembrie 2022.

Consiliul raional Rezina anunță consultări publice

  Stimați locuitori ai raionului Rezina!        Consiliul raional Rezina anunță consultări publice pe marginea proiectului de buget al raionului pentru anul 2023. Propunerile și recomandările pe marginea acestui subiect, supuse consultării publice, pot fi expediate pe următoarele adrese de email: dfrezina@mail.ru, contactrezina@mail.ru, cons.rez.apl@inbox.ru, sau la următoare numere de telefon: 0254 2 10 72, 0254 2 20 58, 0254 2 10 12, sau la Consiliul...

Tineri informați, tineri protejați!

     Servciul Tineret și Asistență Investițională din cadrul Consiliului raional Rezina, în parteneriat cu CSPT"ARMONIA , condus de Stanislav Atamanenco, au organizat în cadrul Zilei Naționale de Tineret,  o sesiune de informare cu tinerii din satele Echimăuți și Cinișeuți. La ședințe au participat aproximativ 70 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.      Întrunirea a avut drept scop, de a informa tinerii...



Activități împotriva violenței în bază de gen

       Campania "16 zile de activități împotriva violenței în bază de gen", inițiată în anul 1991, demarează pe 25 noiembrie, odată cu marcarea Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor, și se finalizează la 10 decembrie, în cadrul celebrării Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, fiind stabilită o conexiune simbolică între eliminarea violenței împotriva femeilor și drepturile omului.

   Scopul evenimentului vizat rezidă în prevenirea și combaterea violenței pe criterii de gen prin creșterea gradului de conștientizare a diferitelor tipuri de violență, dezrădăcinarea acestui flagel, aplicarea mecanismelor disponibile de prevenire și combatere la nivel comunitar, regional și național.

   Obiectivul principal al acestei Campanii este definitivat prin informarea publicului cu privire la violența bazată pe gen, la nivel național și local, în vederea eliminării tuturor formelor de violență împotriva femeilor, sensibilizarea opiniei publice cu privire la cadrul legal-normativ existent în prevenirea și combaterea violenței în familie. La fel, este vorba și de protecția victimelor, de mobilizarea autorităților centrale și locale, organizațiilor neguvernamentale și a comunității în participarea activă la prevenirea și combaterea violenței bazate pe gen și a violenței în familie.

   În scopul bunei organizări și desfășurări a acțiunilor preconizate în perioada Campaniei vizate, Inspectoratul General al Poliției a emis o dispoziție, prin care șeful DP al municipiului Chișinău, șeful DP a UTA Găgăuzia, șefii Inspectoratelor de Poliție ale IGP au fost solicitați să  asigure:

   - elaborarea planurilor comune cu autoritățile administrației publice locale, Direcțiile de Asistență Socială și Protecție a Familiei, Instituțiile de sănătate publică și Direcțiile de Învățămînt în vederea eficientizării activităților de prevenire și combatere a violenței în familie, privind formarea echipelor multidisciplinare și intervențiile comune în soluționarea cazurilor de violență în familie;

   - sporirea eficacității activităților de prevenire individuală cu subiecții prevenției, în vederea relevării persoanelor predispuse spre comiterea actelor de violență în cadrul relațiilor familiale, identificarea potențialelor victime ale violenței în familie, precum și asigurarea evidenței nominale a agresorilor în conformitate cu prevederile alin. (6), art. 8 al Legii nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea si combaterea violenței în familie;

   - desfășurarea întrunirilor cu tineretul studios, îndeosebi cu băieții din clasele a XI-ea-a XII-ea și colegii, care vor fi informați despre valorile familiei și importanța unui mediu familial sănătos, eradicarea fenomenului violenței între semeni;

   - desfășurarea vizitelor la domiciliul familiilor numeroase și familiilor dificile, de comun cu parohii bisericești, angajații Direcțiilor de Asistență Socială și Protecție a Familiei, în scopul acordării sprijinului moral și spiritual prin predici dedicate valorilor familiei; 

   - organizarea și desfășurarea, în perioada 05-08 decembrie curent, în incinta Inspectoratelor de poliție, a Zilei ușilor deschise, în calitate de vizitatori fiind membrii comunității, studenții instituțiilor de învățămînt preuniversitar și universitar, care vor fi familiarizați cu competențele poliției în intervenția și soluționarea cazurilor de violență în familie, modalitatea de sesizare a poliției, sprijinul și asistența acordate victimelor violenței în familie;

   - desfășurarea sondajelor în rîndurile populației, de către conducătorii Inspectoratelor de poliție teritoriale, în vederea asigurării unei strînse cooperări a poliției cu societatea;

   - distribuirea către cetățeni a pliantelor și posterelor de informare, privind mecanismul obținerii ordonanței de protecție pentru victimele violenței în familie, oferite de către parteneri (Centrul de Drept al Femeilor, Asociația "Promo-LEX" etc);

   - eficientizarea activităților de prevenție individuală în privința agresorilor familiali, în special celor aflați în evidența nominală, în vederea schimbării comportamentului acestora față de membrii de familie, precum și înaintarea demersurilor în instanțele de judecată privind aplicarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie;

   - participarea la mesele rotunde, seminarele și training-urile, organizate de către partenerii naționali și internaționali abilitați cu competențe în domeniul de referință, în scopul sensibilizării echipelor multidisciplinare formate din angajați ai poliției, asistenți sociali, lucrători medicali, membri ai corpului didactic și autorităților administrației publice locale, privind mecanismele de soluționare în comun și referire la cazurile de violență în familie;

   - transparența în activitatea de prevenire și combatere a fenomenului violenței în familie, mediatizarea eficientă a cunoștințelor juridice din domeniul relațiilor familiale, implicînd în aceste acțiuni societatea civilă și mijloacele mass-media.

   Acestea fiind enumerate, putem afirma cu certitudine că volumul ma-nifestărilor preconizate pentru perioada Campaniei "16 zile de activități împotriva violenței în bază de gen" a fost unul considerabil, cu scop bine definit, menit să modifice abordări și situații în domeniul respectiv.

       În timpul apropiat, sperăm să revenim cu un material despre activitățile desfășurate în raionul nostru.

 

Acasă

În sus