Dumitru Matcovschi, omagiat de rezineni
”O toamnă frumoasă își leagănă ultimele frunze îngălbenite pe ramuri, dar e mai pustiu parcă - nu mai este printre noi cel ce ne-a adunat astăzi aici. Ne lipsește poetul, publicistul, dramaturgul, patriotul Dumitru Matcovschi”, cu aceste cuvinte rostite de moderatoare, dna Angela Racu, a început Festivalul ”Bucurați-vă o viață de lumina dragostei”, organizat la Rezina în semn de omagiu celui care a fost Dumitru Matcovschi. Evenimentul s-a desfășurat pe 30 octombrie și a avut menirea să încununeze suita de activități, organizată și desfășurată în raion cu prilejul declarării anului 2014 ”Anul Dumitru Matcovschi”. În debutul manifestării, asistența, constituită din bibliotecari ai localităților din raion, cei mai activi utilizatori ai bibliotecilor, pedagogi, elevi ai instituțiilor de învățămînt din oraș, a cinstit memoria poetului printr-un minut de reculegere.
Întîlnirea de suflet a fost onorată și de prezența cîtorva personalități rezinene, revenite la baștină la invitația organizatorilor: dl Vladimir Rusnac, poet, băștinaș din satul Ciorna; dl Ion Cuzuioc, medic, poet, epigramist, născut în satul Țareuca; dl Vladimir Cobasnean, actor, profesor, originar din satul Cuizăuca; dl Victor Ghilaș, doctor habilitat în studiul artelor, director al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei, băștinaș din satul Lalova; dl Constantin Baranovschi, instrumentist în orchestre de muzică populară, venit pe lume în satul Echimăuți.
Cu mult respect a salutat personalitățile revenite acasă dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina. Dumneaei a apreciat la justa valoare și efortul bibliotecarelor, al utilizatorilor bibliotecilor din raion, efort materializat în splendida expoziție vernisată la intrarea în sala de spectacole: ”Onorată asistență, dragi oaspeți ai raionului, elevi, profesori, bibliotecari! Am trăit un sentiment de mîndrie în suflet trecînd pe la expoziția din hol, amenajată prin truda dumneavoastră, stimați bibliotecari. Sunteți cei care păstrați cu sfințenie biblioteca și faceți ca să-i treacă pragul cît mai mulți copii. E un lucru foarte mare, pe care vă doresc să-l faceți cu succes și în continuare.
Ne-am adunat în această sală să-l comemorăm pe Dumitru Matcovschi, să nu-i uităm opera. Mă bucur să văd aici elevi și vreau să vin cu un sfat către voi: prețuiți cartea – totul este trecător, dar ceea ce ați citit în cărți vă va rămîne în memorie pentru toată viața.
Vreau să vin cu un mesaj special pentru oaspeții noștri, să le zic că mă bucur pentru faptul că nu dau uitării baștina. Să știți că ne mîndrim cu dumneavoastră și pe viitor intenționăm să edităm o carte despre personalitățile raionului Rezina. Avem foarte mulți oameni de vază și o să încercăm să-i adunăm, să-i invităm să vadă schimbările de aici, la care a contribuit fiecare dintre ei. Să știți că sunteți mereu așteptați la Rezina, că vă apreciem și ne mîndrim cu dumneavoastră”, a menționat dna Eleonora Graur.
În continuarea programului, ochii și inimile spectatorilor au fost încîntate de către mai mulți laureați ai diferitor concursuri raionale, desfășurate în ”Anul Dumitru Matcovschi”. Poezii și cîntece pe versurile poetului de la Vadul Rașcov, dar și creații proprii, au oferit de pe scenă Aurelia Boldișor, Mihai Gotornicean, Valentina Botnaru, Diana Șolcan, Irina Odobescu, Dana David, Eugen Cuzuioc, Radu Bulican, un grup de utilizatori ai bibliotecii din satul Țahnăuți. Faptul ne determină să trăim sentimente de bucurie - urmașii noștri, chiar de mici, sunt crescuți și educați în dragoste pentru valoarea cuvîntului scris, inclusiv poezia lui Dumitru Matcovschi.
Baștina este aidoma unei icoane sfînte în viața fiecărui om, iar dorul de locul unde, împreună cu alți copii, ai frămîntat colbul hudițelor, te aduce mereu acasă. Asta au vrut să le spună tuturor și personalitățile rezinene, revenite cu dor la baștină.
Dl Vladimir Rusnac a dat o înaltă apreciere evenimentului: ”Trăim azi o mare sărbătoare, la care ne-a adunat Dumitru Matcovschi. El, Dumitru Matcovschi, a fost un ambasador al Domnului ceresc, trimis în Moldova să lupte pentru destrămarea beznei. A luptat cu flacăra inimii și cu sabia cuvîntului. Și a izbutit în mare măsură să destrame această imensă beznă. Și dacă undeva ea încă mai există, suntem siguri că în continuare atît cuvîntul lui Matcovschi, cît și al celor care vin după dînsul, vor duce lucrarea la bun sfîrșit”, a spus în contextul sărbătorii dl Rusnac.
Cît privește revenirea acasă, dumnealui a menționat: ”Este o fericire să respirăm azi aerul baștinei, al sufletelor dumneavoastră, veniți cu drag la această sărbătoare”, iar special pentru revederea din acea zi cu satul natal, a scris poezia ”Sub cerul baștinei”: ”Sub cerul baștinei izvoare/ Mă cheamă aici din depărtări/ La-mpărătească sărbătoare,/ Cum nu e alta nicăieri./ Sub cerul Ciornei și-al Rezinei/ Îmi văd copilăria mea,/ Jucînd în mijlocul grădinii/ Și flori de măr, și fulgi de nea./ Sub cerul baștinei, lumina/ E cea mai dulce pe pămînt,/ Aici îmi este rădăcina/ De vis, de dor și legămînt”.
A mai citit oaspetele și o poezie dedicată bibliotecarelor, bucurîndu-le inima și sufletul în acea zi. Iar ideea s-a născut în timpul unei întîlniri, pe care dl Vladimir Rusnac a avut-o acum doi ani în satul Ciorna și cînd o bibliotecară i-a sugerat că poeții ”scriu despre toate și despre tot, dar despre noi – nu”. Ei bine, de acum încolo cei care trudesc în Templul Cărții au o poezie închinată lor, scrisă de poetul Vladimir Rusnac.
Actorul și pedagogul Vladimir Cobasneanu, născut în satul Cuizăuca, predă de mai bine de jumătate de veac la facultățile cu profil actoricesc și se poate mîndri cu mulțime de discipoli buni și foarte buni. ”Sunt o viață în scenă, am colindat toată Moldova, dar asemenea emoții, pare-se, nu am mai trăit vreodată. De cîte ori trec pe de-asupra Cuizăucii, mă ia cu fiori, deoarece e un pămînt sfînt pentru mine”, și-a început depănarea firului amintirilor dl Cobasneanu. Dumnealui a povestit despre familia în care s-a născut, despre fratele și sora lui. A spus despre zilele grele pe care le-a trăit el, familia sa și întreg poporul nostru, despre urgiile războiului, foametei organizate, pe care și le amintește foarte bine, deși pe atunci era doar un copil. Și a îndreptat o rugă către Domnul - să nu mai avem parte de zile ca cele pe care le-a trăit dumnealui în copilărie.
Cu poetul Dumitru Matcovschi erau buni cunoscuți, jucînd rolul lui Nae în spectacolul ”Cîntec de leagăn pentru bunici” s-a învrednicit de Premiul Mare pentru cel mai bun rol masculin. A vorbit frumos în adresa mai mutor discipoli, pe care îi are practic în fiecare teatru din Republica Moldova și nu doar. Azi predă lecții la Universitatea de Stat, facultatea Artelor Frumoase. Deși ajuns la o vîrstă onorabilă – în 2015 face 80 de ani, dumnealui continuă să joace și în spectacole, chiar în seara acelei zile urma să iasă pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu” în spectacolul ”Pomul vieții”.
Medicul, poetul și epigramistul Ion Cuzuioc a împlinit în această toamnă 65 de ani. Și dumnealui a fost încercat de sentimente deosebite la reîntoarcerea în raionul și satul de baștină, unde obișnuiește să vină adeseori. Urcat pe scenă, dl Cuzuioc a retrăit zilele din ajunul tragediei din 1989 a lui Dumitru Matcovschi, emoțiile trăite atunci împreună cu prietenii și colegii la căpătîiul suferindului poet. Apoi a vorbit despre bucuria revenirii în mijlocul mulțimii și la masa de scris a lui Dumitru Matcovschi, despre activități desfășurate împreună...
A citit și epigrame din creația proprie, provocînd bună dispoziție în rîndul spectatorilor, a oferit cărți pentru cei care scriu poezii, care au organizat manifestarea, pentru primarul din Țareuca. A apreciat expoziția vernisată prin efortul bibliotecarelor și al beneficiarilor bibliotecilor din raion, zicînd că nasc oameni talentați și la Rezina și că vrea mult să vadă și în Chișinău aceste expoziții. A avut și o sugestie - să fie organizeze cu vînzare, iar banii acumulați – dăruiți nevoiașilor.
Foarte bucuros că a revenit pe locurile unde s-a născut, că a întîlnit personalități din raionul nostru, a fost și virtuosul instrumentist Constantin Baranovschi. ” Mă închin în fața dumneavoastră, vă mulțumesc pentru sărbătoarea de azi și vă doresc multă sănătate”, a mai spus maestrul, oferindu-i scena interpretei Ileana Țurcanu, pe care a invitat-o ”să vă cînte, să vă încălzească inimile”.
Interpreta Ileana Țurcanu a apreciat activitatea lui Constantin Baranovschi și omenia ce-l caracterizează: ”Am venit aici la invitația lui Constantin Baranovschi, mă închin în fața domniei sale pentru tot ce a făcut pentru noi, artiștii. Fiind omenos și cumsecade, ne scria muzică, ne dădea un sfat în momentele cînd aveam nevoie de el”. Romanța ”Am să vin”, interpretată de către Ileana Țurcanu, a trezit multe amintiri și emoții în rîndul spectatorilor, care au fost foarte generoși în aplauze: ”Am să vin în toamnă, de nu pot – la vară,/ Sau de nu, precis că vin în primăvară./ Și-atunci, mamă, să mă scoli, te rog, în zori/ Cum o făceai pe vremuri de atîtea ori./
”E vina noastră că nu ne cunoaștem foarte bine”, a menționat dl Victor Ghilaș, adăugînd: ”În calitate de director al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei mi-aș dori să avem o colaborare foarte strînsă în domeniul valorificării patrimoniului cultural al raionului Rezina. Mă bucur că m-am întors la baștină și că anume Dumitru Matcovschi ne-a adunat aici. L-am apreciat foarte mult, era un om cu verticalitate, detesta persoanele certate cu morala și muncea foarte mult”.
Dl Victor Ghilaș a oferit un set de carte academică pentru Biblioteca Publică Raională ”Mihai Eminescu”, carte, care ”să fie de folos întregului raion”.
Pe final, dna Angela Racu le-a mulțumit tuturor celor ce au contribuit la organizarea și desfășurarea Festivalului ”Bucurați-vă o viață de lumina dragostei”. La fel – dnei Varvara Rusu, specialist principal în Secția raională Cultură, pentru inițierea și valorificarea proiectului ”Reveniți la baștină cu dor”, totodată mulțumind, în numele Consiliului raional, tuturor personalităților, care au găsit timp și posibilitate să fie în acea zi la Rezina, alături de pămînteni și de creația lui Dumitru Matcovschi. După care oaspeții au fost invitați pe scenă, pentru a înmîna diplome de participare tuturor celor care au prezentat creația lui Dumitru Matcovschi. Oaspeților le-au fost dăruite suvenire, flori și lansat îndemnul de a reveni cît mai des acasă, la baștină, iar momentul - imortalizat printr-o fotografie spre neuitare.
A fost un început. Un început bun și frumos, dorit să se transforme în sărbători pentru fiecare localitate, care să-și cheme acasă fiii, ca sa-i cunoască toată lumea.