Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Rezina s-au întrunit în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina s-a întrunit pe 16 noiembrie curent, în ședință. Vezi aici hotărârea Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina. Anexa nr.1 la Hotărârea CSE Rezina nr.4 din 16 noiembrie 2022.

Consiliul raional Rezina anunță consultări publice

  Stimați locuitori ai raionului Rezina!        Consiliul raional Rezina anunță consultări publice pe marginea proiectului de buget al raionului pentru anul 2023. Propunerile și recomandările pe marginea acestui subiect, supuse consultării publice, pot fi expediate pe următoarele adrese de email: dfrezina@mail.ru, contactrezina@mail.ru, cons.rez.apl@inbox.ru, sau la următoare numere de telefon: 0254 2 10 72, 0254 2 20 58, 0254 2 10 12, sau la Consiliul...

Tineri informați, tineri protejați!

     Servciul Tineret și Asistență Investițională din cadrul Consiliului raional Rezina, în parteneriat cu CSPT"ARMONIA , condus de Stanislav Atamanenco, au organizat în cadrul Zilei Naționale de Tineret,  o sesiune de informare cu tinerii din satele Echimăuți și Cinișeuți. La ședințe au participat aproximativ 70 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.      Întrunirea a avut drept scop, de a informa tinerii...



Campania ”Un copil informat – un copil protejat”: activități în raionul Rezina

       În luna mai a anului curent, Inspectoratul General al Poliției a lansat Campania ”Un copil informat – un copil protejat”. Scopul acestei Campanii rezidă în reducerea comportamentului delicvent și a riscului de victimizare a minorior, sensibilizarea și responsabilizarea copiilor privind consecințele negative ale consumului de droguri, alcool, tutun, la fel – sporirea nivelului de autoprotecție în diverse situații, amplificarea sentimentului de siguranță în rîndul copiilor, crearea mediului prietenos și predispunerea lor la o comunicare mai eficientă, atragerea copiilor în activități de voluntariat și dezvoltarea inițiativei de informare pentru extinderea mesajelor unui număr cît mai mare de copii.

       Potrivit dlui Anatolie Popa, șef-adjunct de secție, șeful Serviciului Interacțiune Comunitară al Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Rezina, în instituțiile de învățămînt din raion, colaboratorii de poliție au desfășurat 73 de instruiri cu participarea a 4727 de elevi. Este vorba de 1776 de copii din clasele I-ia-a IV-a (36 de instruiri), 1956 – din clasele a V-ea-a IX-a (29) și 995 – din clasele a X-ea-a XII-ea (8). S-au produs aceste instruiri în cadrul etapei ordinare a Campaniei ”Un copil informat – un copil protejat”, desfășurată în intervalul de timp 18 septembrie-15 octombrie curent.

       În timpul instruirior, elevii au ascultat lucrătorii de poliție, care le-a vorbit despre eventualele pericole ce îi pot amenința, evitarea și prevenirea comportamentului violent în raport cu semenii, respectarea regulilor de securitate rutieră, modul de reacționare în situații de criză, pericolul internautic în cazul navigării excesive pe Internet, răspunderea contravenţională şi penală a copiilor etc.

       Totodată, polițiștii le-au distribuit pliante cu informație utilă. În acest scop, Inspectoratul General al Poliţiei a elaborat şi repartizat angajaţilor poliţiei din toată țara peste 320 de mii de pliante informative de două tipuri: pliante pentru elevii claselor I-ia-a III-ia, care conţin recomandări referitoare la siguranţa personală la domiciliu în lipsa supravegherii părintești, siguranţa la trafic, dar şi telefoanele de urgenţă, alte contacte utile în situaţii de risc;  pliante pentru elevii claselor a IV-a-a VIII-a cu recomandări referitoare la navigarea în siguranţă pe Internet, protejarea bunurilor personale, evitarea situaţiilor provocatoare şi regulile necesare de respectat pentru a fi în siguranţă.

       În aceeași perioadă, polițiștii rezineni, în comun cu Direcția Învățămînt, Tineret și Sport Rezina, au organizat și desfășurat 7 activități orientate spre școlarizarea copiilor. În timpul activităților au fost identificați 16 copii neșcolarizați, incusiv 3 de etnie romă. 

Acasă

În sus