A avut loc ședința extraordinară a Consiliului raional
Prin dispoziția nr. 115 din 22. 09.2014 a președintelui raionului Rezina, dna Eleonora Graur, la 25 septembrie curent a fost convocată ședința extraordinară a Consiliului raional Rezina, pe ordinea de zi a căreia, în prealabil, au fost înscrise spre examinare patru chestiuni:
1. Cu privire la corelarea bugetului raional pe anul 2014 (raportor - dl Arcadie Mușinschi, șeful Direcției Finanțe).
2. Cu privire la modificarea deciziei nr. 2/3 din 24.04.2014 (raportor - dl Arcadie Mușinschi, șeful Direcției Finanțe).
3. Cu privire la aprobarea re-țelei raionale de învățămînt pentru anul de studii 2014-2015 (raportor - dna Lilia Lazari, șeful Direcției Învățămînt, Tineret și Sport Rezina).
4. Cu privire la aprobarea mărimii indemnizației de conducere pentru conducătorii instituțiilor de învățămînt (raportor - dna Lilia Lazari, șeful Direcției Învățămînt, Tineret și Sport Rezina).
Din totalul de 33 de consilieri, au fost prezenți 29. Ședința a fost prezidată de dna Vera Platon.
La propunerea dnei Eleonora Graur, președintele raionului, în ordinea de zi a ședinței au mai fost incluse două chestiuni, și anume:
5. Cu privire la desemnarea reprezentantului în instanța de judecată în litigiile privind legalitatea deciziilor aprobate și în cele care rezultă din raporturile cu alte autorități publice.
6. Cu privire la desemnarea candidaților în Consiliul electoral al Circumscripției electorale raionale Rezina.
În ambele cazuri, raportor a fost președintele raionului, dna Eleonora Graur.
În cadrul examinării agendei, raportorii au informat în detalii (cifre, termene și nume concrete) consilierii referitor la fiecare proiect de decizie în parte. În unele cazuri consilierii au avut nevoie de explicații suplimentare, concretizări. Fiind supuse votului, toate proiectele de decizii au fost adoptate cu majoritatea voturilor consilierilor, fără modificări și completări.