Binecuvîntare duhovnicească peste gimnaziul Pripiceni-Răzeși
La început de toamnă bogată și de septembrie arămiu, peste gimnaziul Pripiceni-Răzeşi şi locatarii lui a coborît liniştea şi binecuvîntarea cerească. Membrii colectivului de aici, după ce au reuşit să facă o reparaţie ca la carte într-o sală de clasă, au decis s-o sfinţească, găsind potrivită săvîrşirea unui serviciu divin în incinta şcolii şi stropirea cu apă sfinţită a tuturor încăperilor instituţiei. Serviciul divin a fost săvîrşit de către părintele Serghei, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din sat, şi părintele Ioan de la Mănăstirea Pripiceni-Curchi, însoţiţi de părintele Chiprian și cîteva măicuţe de la mănăstire.
Sala de clasă, despre care aminteam mai sus, a fost reparată graţie insistenţei administraţiei instituţiei, care a solicitat suport financiar preşedintelui raionului. În rezultat, gimnaziului Pripiceni-Răzeşi i-au fost alocaţi 25 de mii de lei, în baza cărora a fost făcută reparaţia. Acum încăperea arată modern, iar cei care se bucură de ea sunt elevii din clasa a IX-a, împreună cu dna diriginte, Viorica Chetrari.
La festivitate, în calitate de invitaţi de onoare, au participat dna Eleonora Graur, preşedintele raionului Rezina, şi dna Lilia Lazari, şeful Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport.
Apreciind calitățile de buni gospodari ale pripicenenilor, dna președinte de raion a spus că menținerea și susținerea instituțiilor de învățămînt va continua să fie o prioritate pentru administrația raionului, ”deoarece copiii noștri merită tot ce-i mai bun pentru a putea să se manifeste și să înregistreze succesele de care sunt capabili, spre bucuria noastră a tuturor”.
Dna Lilia Lazari i-a felicitat pe toți cu fericita ocazie și le-a dorit într-un ceas bun în noul an de învățămînt. ”Aveți o școală bună, cu un colectiv de pedagogi minunați - vă urez realizări frumoase și succese. Toate cîte au fost posibile de realizat pînă în prezent se datorează unei bune colaborări între adminstrația instituției, primăria comunei și, numaidecît, Bunului Dumnezeu”.
Din partea Consiliului raional și a direcției, dna Lazari le-a dăruit pripicenenior un set de carte, îndemnînd copiii să citească cît mai mult, deoarece ”nimeni și nimic nu poate înlocui cunoștințele”.
Directorul gimnaziului Pripiceni-Răzeși, dna Ludmila Negară, în numele colectivului, a mulțumit oaspeților pentru susținere și le-a dorit succese, iar faptele bune, pe care le realizează, să se înmulțească înzecit, însutit chiar.
Directorul gimnaziului i-a mulțumit dirigintei clasei a IX-a pentru elevii frumoși, pe care îi are în grijă încă de mici și care, într-o asemenea sală de clasă frumoasă sunt pur și simplu obligați, în sensul frumos al cuvîntului, să învețe doar pe note bune.
Un cuvînt aparte de recunoștință a avut managerul pripicenean pentru preoți și măicuțe: ”Mulțumim, dragii noștri, pentru colaborare frumoasă – împreună, cu efort comun creștem o generație sănătoasă, plină de virtuți și cu credință în Domnul”.
Alături de membrii colectivului, la serviciul divin au asistat şi elevii gimnaziului. Pe final, copilașii pripiceneni au avut parte de un îndemn la fapte bune din partea părintelui Ioan: ”Sunteți aici ca să bucurați părinții, pedagogii, vă îndemn să vă purtați cît mai frumos, de răspunsul vostru la ore să fie mulțumiți și să se bucure toți, să vă purtați frumos în timpul recreației, să nu fiți gîlcevitori. Sunteți fericitți că aveți niște profesori foarte buni, cu dragoste de Dumnezeu. Înainte de a începe lecțiile să vă rugați Împăratului Ceresc ca să vă ajute să învățați cît mai bine și să luați note cît mai mari. Multă sănătate tuturor”.
Părintele Serghei a menționat că ”am fost primiți cu suflet deschis în această școală și am adus pacea aici, pacea care să vă vegheze pe parcursul întregului an de învățămînt”.
Pe final, preoţii i-au miruit pe copilaşi şi pedagogi, dăruind-le iconiţe şi dorindu-le un an nou de învăţămînt bun şi în paza Domnului. E un început promiţător, odată ce asupra lui a pogorît lin şi darnic binecuvîntarea cerească.