Mesaj de felicitare actualilor, foștilor și viitorilor ostași rezineni ai Armatei Naționale
Stimați concetățeni! Întreaga societate apreciază înalt dăruirea și profesionismul de care dau dovadă militarii în exercitarea sarcinilor constituționale de apărare a Patriei, precum și în cadrul misiunilor internaționale de menținere a păcii. Armata Națională este instituția care stă la straja integrității și suveranității țării, o forță pe care toți compatrioții noștri pot conta.
În acest context, adresez sincere felicitări tuturor actualilor, foștilor și viitorilor ostași și ofițeri rezineni cu Ziua Armatei Naționale, dorindu-le multă sănătate și puteri ca să-și facă întotdeauna cu cinste datoria.
Cu toată stima, Eleonora GRAUR, președintele raionului Rezina