Uzina de asfalt le face insuportabilă viața locuitorilor din Cinișeuți
Deplasarea dnei Eleonora Graur, președintele raionului, în satul Cinișeuți, a fost generată de o plîngere, semnată de către mai bine de 70 de locuitori, care se plîngeau pe incomoditățile pe care le creează funcționarea uzinei de asfalt, instalată la marginea satului. La scrisoare oamenii au anexat și fotografii cu fumul dens, emis de către uzina dată. În sat, unde era așteptată de foarte mulți locuitori, dna președinte s-a deplasat însoțită de dl Petru Druță, specialist principal în Secția Administrație Publică a Consiliului raional, dl Ruslan Roșca, șeful Inspecției Ecologice raionale, și dl Ion Bernaz, reprezentantul Procuraturii Rezina.
În debutul întîlnirii, dl Anatolie Covalenco, primarul localității, s-a arătat indignat că oamenii nu am venit la primărie mai întîi, ci au mers direct la președintele raionului. A urmat un schimb de replici, după care spiritele s-au calmat și s-a trecut la examinarea problemei oamenilor, care erau nedumeriți de ce nu au fost consultați și ei înainte de a permite montarea uzinei de asfalt în coastele localității.
Dna președinte de raion i-a solicitat dlui Ruslan Roșca să vorbească despre situație și cum se prezintă ea în raport cu prevederile legii. Dl Roșca a spus că agentul economic respectiv a fost rugat de către Inspecția Ecologică raională să prezinte actele, prin care ar face dovadă că activează legitim, cu respectarea prevederilor legislației ecologice. Dar, din anumite motive, dînșii au început lucrul fără a respecta în totalitate aceste prevederi. Au fost sancționați deja de două ori din acest motiv și, pînă la 11 august, urmau să instaleze utilajul de purificare a aerului.
Agentul economic, prezent și dumnealui la întînire, a recunoscut că n-au fost respectate toate procedurile, a spus că știe despre revolta oamenilor și că, împreună cu primarul localității, au identificat un nou loc, la 2 kilometri depărtare de sat, unde va fi strămutată uzina de asfalt. Faptul se va întîmpla foarte curînd, ”chiar dacă dacă ne va costa timp și bani”.
Oamenii s-au interesat dacă agentul economic le va repara drumurile în sat pentru că dînșii suportă consecințele activității lui. Li s-a răspuns că există un contract cu primăria, potrivit prevederilor căruia ”ajutăm cu material frezat pentru reparația drumurilor din sat”.
Îa acest context dna Eleonora Graur a menționat că, în afară de înțelegerea pe care o are primăria cu agentul economic respectiv, Consiliul raional Rezina a alocat 776 de mii de lei pentru reparația drumurilor din Cinișeuți. Localitatea a mai beneficiat încă și de 250 de mii de lei, alocate din Bugetul de stat în același scop. Deci, împreună satul are 1 milion de lei pentru reparația drumurilor.
Problemele abordate de către cetățeni au fost multe, printre cele stringente fiind aprovizionarea cu apă potabilă a localității. O locuitoare a satului a venit chiar cu o sticlă de apă foarte tulbure, ca să demonstreze pe viu ce fel de apă sunt nevoiți să bea oamenii din mahalaua în care locuiește. Dna președinte le-a spus că, pentru anul curent, primăria Cinișeuți a beneficiat de 498 de mii de lei alocați de către Consiliul raional în scopul restabilirii rețelei de apeduct. Dna Eleonora Graur i-a solicitat primarului să urgenteze lucrările de restabilire a rețelei de apeduct, pentru că ”nu mai putem lăsa oamenii să consume asemenea apă”.
Dl primar a oferit mai multe explicații ce țin de valorificarea sumelor de bani amintite, spunînd că, adesea, pe motiv că nu sunt informați, oamenii sunt tentați să interpreteze greșit lucrurile.
În șirul problemelor, locuitorii satului Cinișeuți au enumerat și depozitarea arbitrară a deșeurilor menajere solide de către unii consăteni, necesitatea sancționării lor, întrebau de ce nu merg primarul, consilierii pe la case să vadă cum trăiesc bătrînii, bolnavii în sat, invaizii, s-au plîns că selectarea persoanelor care urmează să beneficieze de ajutor social nu se face potrivit cerințelor, satul are nevoie de măcar încă un lucrător social... Repartizarea cotei valorice este o altă problemă, care îi afectează pe cinișeuțeni. La acest compartiment, dna Eleonora Graur le-a spus solicitanților că vor fi examinate listele deținătorilor de cote valorice, după care ”imediat organizăm o întîlnire cu locuitorii și agenții economici din teritoriu, ca să vedem care e situația și ce putem face”. S-au plîns oamenii și de faptul că nu cunosc prevederile contractelor de arendă, pe care le au încheiate cu liderii ce le gestionează cotele de teren.
Turnul de apă de la școală, la fel e o problemă după ce, nefiind montat corect, s-a transformat în pericol real pentru copii. Și dna președinte, și dl primar au dat asigurări că se va discuta cu antreprenorul care a executat lucrările și i se va solicita înlăturarea deficiențelor admise la montare.
În scopul examinării și soluționării problemelor din domeniul asistenței sociale, despre care au vorbit oamenii, asistentul social și lucrătorii sociali din sat au fost invitați pentru a doua zi la președintele raionului.
Din cauză că nu ajung locuri în grădinițe, oamenii au mai solicitat și ajutor în finisarea reparației clădirii prevăzută pentru o nouă grădiniță, cu 40 de locuri, clădire în care deja s-au făcut investiți în acest scop. Dna președinte a spus că situația va fi examinată, se va vedea de cîți bani mai e nevoie pentru finisarea lucrărilor și, în caz dacă, cu efortul comun al primăriei locale și Consiliului raional, este posibilă finisarea lucrărilor, numaidecît se va proceda la efecturaea lor.
Pe final, locuitorii satului Cinișeuți, primarul localității i-au mulțumit dnai președinte al raionului pentru că a răspuns la doleanța dumnealor, exprimîndu-și dorința unor asemenea întîlniri mai frecvent, au propus să fie organizate și desfășurate adunări cu oamenii, în timpul cărora dl primar să le spună ce a reușit să facă, ce intenționează să mai întreprindă etc. Lumea își dorește să fie informată și implicată în procesele ce se derulează în localitate.