Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Rezina s-au întrunit în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina s-a întrunit pe 16 noiembrie curent, în ședință. Vezi aici hotărârea Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina. Anexa nr.1 la Hotărârea CSE Rezina nr.4 din 16 noiembrie 2022.

Consiliul raional Rezina anunță consultări publice

  Stimați locuitori ai raionului Rezina!        Consiliul raional Rezina anunță consultări publice pe marginea proiectului de buget al raionului pentru anul 2023. Propunerile și recomandările pe marginea acestui subiect, supuse consultării publice, pot fi expediate pe următoarele adrese de email: dfrezina@mail.ru, contactrezina@mail.ru, cons.rez.apl@inbox.ru, sau la următoare numere de telefon: 0254 2 10 72, 0254 2 20 58, 0254 2 10 12, sau la Consiliul...

Tineri informați, tineri protejați!

     Servciul Tineret și Asistență Investițională din cadrul Consiliului raional Rezina, în parteneriat cu CSPT"ARMONIA , condus de Stanislav Atamanenco, au organizat în cadrul Zilei Naționale de Tineret,  o sesiune de informare cu tinerii din satele Echimăuți și Cinișeuți. La ședințe au participat aproximativ 70 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani.      Întrunirea a avut drept scop, de a informa tinerii...



Președintele raionului a vizitat primăria Saharna Nouă

       La finele săptămînii precedente, locuitorii din comuna Saharna Nouă n-au ratat ocazia oferită de dna președinte al raionului, Eleonora Graur, de a discuta și identifica soluții pentru problemele lor. Dna președinte, împreună cu dnul Petru Druță, specialist principal în Secția Administrație Publică a Consiliului raional, dl Boris Artin, șeful Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei, și dna Tatiana Batistî, directorul Direcției Casa Teritorială de Asigurări Sociale (CTAS) Rezina, a mers într-o vizită de lucru în primăria sus-menționată. Deplasarea  face parte din planul de activitate a președintelui raionului, vizite și audiența cetățenilor urmînd să se desfășoare în toate primăriile raionului.

       În satul Buciușca, întîlnirea a fost deschisă de către dna primar Maria Macrii, care a prezentat oaspeții și a îndemnat asistența să-și spună păsul și problemele. Dna Eleonora Graur le-a mulțumit oamenilor pentru prezență, menționînd că anterior în adresa dumneaei au venit mai multe scrisori de la cetățenii satului, în care solicitau ajutor în soluționarea diferitor probleme ale localității, dar și personale. ”Se  vede că se lucrează în satul dumneavoastră - se repară casa de cultură, drumul, sunt în desfășurare mai multe lucrări, numai cine nu vrea să le vadă nu le vede. Tot ce se face, se face pentru oameni”, a menționat dna președinte, îndemnîndu-i pe cei prezenți la un dialog sincer. ”Să vedem ce probleme aveți dumneavoastră și cu ce pot interveni ca să vă ajut. După ce discutăm despre problemele localității, voi fi disponibilă să vă ascult doleanțele personale”.

       Oamenii i-au mulțumit dnei președinte pentru  drumuri reparate, pentru contribuția la implementarea altor proiecte, menite să le schimbe viața în mai bine. Președintele a reitera că important este să se facă lucruri bune pentru oameni, menționînd că avem și astfel de primari, care au reparat doar drumurile ce duc înspre casa lor proprie, au instalat apeduct doar în mahalaua în care locuiesc etc. ”La dumneavoastră situația e alta, primarul pune pe același cîntar toate trei localități din componența primăriei”, le-a mai spus dna Graur.

       Primul aspect abordat și discutat în acea zi l-a constituit transportarea copiilor din Buciușca la gimnaziul din Saharna Nouă – se trezesc foarte devreme, nu reușesc să mănînce dimineața, la Saharna Nouă ajung la ora 07.00, rămînînd nesupravegheați pînă la 08.30, cînd încep lecțiile. Părinții elevilor își doresc un transport anume pentru copii, ca să plece la școală mai tîrziu, nu cu noaptea-n cap.

       Dna președinte a întrebat-o pe dna primar dacă este posibilă identificarea unei persoane din localitate care are o unitate de transport corespunzătoare și care ar fi disponibilă să transporte copiii la gimnaziul din Saharna Nouă, cu achitarea tuturor cheltuielilor. Cu părere de rău, o asemenea persoană nu este pe moment în sat și dna Macrii le-a zis celor prezenți să-i comunice în caz că se întoarce cineva de la lucru de peste hotare și se declară disponibil să presteze serviciile amintite mai sus.

       Lasă de dorit și starea tehnică a transportului de rută – ”șoferul e foarte bun, dar autobuzul e foarte vechi, Doamne ferește, se poate întîmpla o nenorocire”, spuneau oamenii.

       Dna Eleonora Graur le-a răspuns că situația îi este cunoscută, că a discutat cu șoferul în această privință, dar dumnealui a spus că nu are posibilitate financiară să procure o altă unitate de transport. În cazul în care apare un nou agent economic, disponibil să presteze servicii, dumnealui a dat asigurări că se retrage și îi oferă ruta. ”Săptămîna următoare vom constitui o comisie raională, am solicitat și de la Agenția Națională a Transportului Auto un specialist în componența ei, în scopul evaluării unităților de transport care prestează servicii de transportare a pasagerilor și bagajelor, a spus în context dna președinte. Vom examina tot transportul și vom cere ca să fie adus în conformitate cu cerințele timpului. Dacă agentul economic se va conforma – bine, dacă nu – va fi anunțat concurs pentru identificarea unui nou prestator de servicii. Suntem nevoiți s-o facem, deoarece situația este deplorabilă  nu doar la dumneavoastră, ci în marea majoritate a localităților”, a mai menționat dna președinte.  

       Unii cetățeni și-au exprimat temerea că le va fi închisă școala-grădiniță din sat în procesul optimizărilor din învățămînt. Dna Eleonora Graur le-a dat asigurări că instituția de învățămînt din localitate nu va fi închisă, cu atît mai mut cu cît nu înregistrează deficit și dispune de cadrele necesare pentru educarea și instruirea celor 7 copii din grădiniță și 8 elevi.

       În timpul apropiat în localitatea Buciușca va fi implementat proiectul de instalare a iluminării stradale, un proiect în valoare de 205 mii de lei, implementarea căruia va face posibilă instalarea iluminatului pe drumul central din sat.

       Un alt aspect care urmează a fi studiat în scopul identificării soluției, este legătura telefonică în Buciușca.

       Locuitorii sunt nemulțumiți de atitudinea concetățenilor care își lasă caii să umble de capul lor pe întreg teritoriul. ”Poate de vorbit mai drastic cu stăpînii, poate să se implice și poliția”, și-au dat cu părerea cei prezenți.

       Dna președinte s-a referit la construcțiile auxiliare din zona de protecție a rîului Nistru și i-a solicitat dnei primar informație despre proprietari și modul în care au căpătat ei aceste terenuri pe malul rîului.

       S-a mai interesat dna Eleonora Graur și care este situația în privința alocării ajutoarelor sociale, familiilor în care cresc copii în situații de risc, copiilor cu părinți plecați la lucru peste hotare, procesului de preschimbare a pașapoartelor de tip sovietic… În contextul perfectării buletinelor de identitate persoanelor care au deținut pașapoarte de tip sovietic, dna Tatiana Batistî a spus că este necesar de prezentat copiile buletinelor noi la CTAS pentru a opera schimbările de rigoare în baza de pensii.

       Președintele raionului le-a spus oamenilor și despre faptul că este foartte important ca să-i ajute pe asistentul și lucrătorul social la identificarea persoanelor care nevoie de ajutor. Locuitorii satului au demonstart că nu sunt indiferenți și chiar atunci au vorbit despre două persoane care au nevoie să fie ajutate.

       S-au plîns locuitorii din Buciușca că nu au pășuni destule pentru a-și paște vitele. Ca să ajungă pe imaș, trebuie să treacă pe la o margine de pădure, iar pădurarul, invocînd faptul distrugerii pueților de către animale, le-a interzis trecerea. Dna Eleonora Graur i-a solicitat primarului să scrie un demers în adresa președintelui raionului, după care se va implica personal în identificarea unei soluții.

       Au vorbit cei prezenți și despre ”mărirea pensiilor, despre care s-a anunțat la radoiu. A doua zi am auzit că nu se mai măresc – de ce ne-au zădărît doar?”, au întrebat oamenii.  Dna Tatiana Batistî a explicat că este vorba nu de mărirea pensiilor, ci a suportului financiar care, începînd cu 1 iulie, va fi dublu. Dumneaei a regretat faptul că deseori, unii jurnaliști nu se descurcă în noțiuni și nu fac eforturi pentru a le înțelege, ducînd lumea în eroare, cum a fost și în cazul dat. În continuare directorul direcției CTAS a oferit mai multe detalii despre modalitatea de formare a fondului de pensii. Oamenii trebuie să înțeleagă odată și odată că este necesar să cotizezi ca să ai parte de o pensie la bătrînețe.

       După discuțiile cu oamenii și primirea în audiență, dna Eleonora Graur, împreună cu dna Maria Macrii a mers să vadă cum decurc lucrările de reparație la casa de cultură. Acolo, dna primar a spus că nu sunt bani suficienți și pentru reparația sălii de spectacole, iar dna președinte a promis să contribuie la identificarea mijloacelor necesare (circa 30 de mii de lei), ca să fie efectuată o reparație a tuturor încăperilor locașului de cultură.

       La Saharna oamenii au venit preponderant în audiență cu probleme personale. După ce au fost ascultați de către dna președinte, care le-a promis implicare în soluționarea problemelor, oamenii au plecat pe la casele lor, mulțumiți că nu sunt uitați de conducerea raionului și că nu sunt lăsați de unii singuri în duelul cu multitudinea de probleme, ce îi deranjează zi de zi. 

Acasă

În sus