Conferință de lansare a proiectului ”Suntem la fel”
Luni, în sala de ședințe a Consiliului raional Rezina, s-a desfășurat Conferința de lansare a proiectului ”Suntem la fel”. Proiectul urmează să fie implementat de către AO Agenția pentru Dezvoltare Regională ”Habitat” în parteneriat cu Consiliul raional Rezina, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcii (DANIDA).
În debut, dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, adresîndu-se asistenței, a menționat: ”V-am invitat la această lansare, deoarece este un proiect foarte important, la care s-a muncit foarte mult. Serviciul de Proiectare și Asistență Investițională, împreună cu AO Agenția pentru Dezvoltare Regională ”Habitat”, vor conlucra în implementarea acestuia. Costul proiectului ”Suntem la fel” este de 32 de mii de dolari și prevede deschiderea unui mini-incubator social cu două domenii – o spălătorie de rufe și un atelier de olărit.
Mă bucur că suntem primii și unicii în republică, care au reușit să obțină acest proiect, foarte necesar raionului. Locurile de muncă, care vor fi create în cadrul proiectului, vor fi ocupate inclusiv de către persoane cu grad de invaliditate – astfel facem ceva concret pentru categoria respectivă, care are nevoie de susținerea noastră.
Țin să-i mulțumesc dlui Dumitru Stratan, directorul Companiei ”Inspiro Consulting”, care ne-a ajutat foarte mult la proiectul ”Suntem la fel”, a mai spus dna președinte.
Dl Valeriu Rusu, directorul executiv al Agenției pentru Dezvoltare Regională ”Habitat”, a vorbit despre economia socială, importanța ei, vizibilitatea acesteia în statele europene.
Dna Svetlana Rusu, directorul proiectului ”Suntem la fel”, a oferit celor prezenți mai multe detalii în context. Astfel, am aflat că scopul proiectului ”Suntem la fel” este de a participa la incluziunea socială și profesională a persoanelor vulnerabile din raionul Rezina. Proiectul își propune desfășurarea unei afaceri sociale, care să aibă drept obiectiv de activitate spălătoria de rufe, precum și activitatea de meșteșugărit. Rezultatele de bază ale proiectului constau în angajarea în cîmpul muncii a 7 persoane, inclusiv cu gradele III și II de dezabilitate, a unei persoane de etnie romă și femei din familii vulnerabile din mediul rural.
Un alt rezultat important al proiectului constă în sporirea condițiilor igienice la instituțiile descentralizate din raionul Rezina, care au drept scop deservirea socială. Și nu în cele din urmă, un alt rezultat pe termen lung este valorificarea și promovarea brandului turistic al raionului Rezina.
În alocuțiunea sa, dl Dumitru Stratan i-a îndemnat pe cei prezenți să fie deschiși pentru un lucru nou, care se lansează în premieră nu doar în raionul Rezina, ci și la nivel de țară.
”Eu și echipa ”Inspiro Consulting” vom asista ADR ”Habitat” și Consiliul raional Rezina în implementarea proiectului și, împreună, vom demonstra că o inițiativă făcută din inimă, fără anumite ambiții, interese personale, este mult mai viabilă și durabilă. Vorbim despre un alt tip de business, bazat pe altruism. Dacă într-o afacere tradițională scopul de bază este căpătarea profitului, afacerea socială vizează soluționarea unor anumite probleme sociale”, a menționat dl Stratan.
Dna Larisa Grădinari, șeful Serviciului Proiectare și Asistență Investițională, a spus în contextul lansării proiectului ”Suntem la fel”: ”Mulțumesc tuturor celor care au depus suflet în scrierea acestui proiect, sunt sigură că va fi un succes și va aduce rezultate bune pentru raionul nostru, dar și un exemplu demn de urmat pentru întreaga țară”.
Dl Mihail Cebotar, primarul de Rezina, a venit cu o propunere de extindere, pe viitor, a proiectului. Vorba e că în penitenciarul din Rezina sunt mulți deținuți, care practică anumite meșteșuguri – în baza acestora ar putea fi creată o filială a mini-incubatorului social, ca să fie utile și persoanele de acolo, iar lucrurile confecționate de ele - comercializate.
Spre finalul conferinței, dna Eleonora Graur, dl Valeriu Rusu și dna Svetlana Rusu au semnat Acordul de parteneriat în implementarea proiectului ”Suntem la fel” între Consiliul raional Rezina și AO Agenția pentru Dezvoltare Regională ”Habitat”, părțile dorindu-și reciproc succese și ”Într-un ceas bun!”.