Încă un pas spre materializarea visului
Recent, într-o atmosferă festivă, în sala de ședințe a Consiliului raional Rezina, a fost semnat Memorandumul de înțelegere între AO IREX Moldova și raionul Rezina, care vizează dotarea cu calculatoare a 19 biblioteci din raion în cadrul Programului "Novateca".
Din partea raionului nostru, Memorandumul a fost semnat de către dna președinte Eleonora Graur și dna Galina Davîdic, directorul BPR "Mihai Eminescu" din Rezina, autorul proiectului.
La rîndul lor, primarii localităților cîștigătoare, au semnat o cerere de asistență de sponsorizare către dl Evan Tracz, directorul IREX Moldova.
Înainte de semnarea Memorandumului, dna Eleonora Graur a dat citire numelor primăriilor, care au fost acceptate în Programul "Novateca", menționînd că faptul este foarte important pentru localitățile noastre.
"Dotarea cu calculatoare a bibliotecilor publice este un lucru foarte necesar atît pentru angajații acestor instituții, cît și pentru beneficiari. Avem nevoie de modernizarea bibliotecilor, ca să le facem atractive pentru oameni. Vă felicit pe toți, și pe dna Galina Davîdic în special, cu această reușită, sper să implementăm proiectul cu succes, astfel contribuind la schimbarea stării de lucruri în instituțiile și localitățile noastre", a mai menționat în contextul recentului eveniment dna președinte.
Iar bibliotecile cîștigătoare în Proiectul "Novateca" sunt cele din următoarele primării: Rezina, Peciște, Meșeni, Țahnăuți, Mincenii de Jos, Lalova, Otac, Ciorna, Păpăuți, Trifești, Pripiceni-Răzeși, Ghiduleni, Pereni, Horodiște, Gordinești, Lipceni, Cuizăuca, Țareuca, Ignăței.
A urmat momentul semnării Memorandumului, după care dna Eleonora Graur a solicitat informație referitoare la asigurarea cerințelor minime ale Programului "Novateca", gen paza încăperilor, agent termic, conexiune la Internet în bandă largă etc.
Dna Galina Davîdic le-a mulțumit primarilor și bibliotecarilor prezenți la eveniment pentru susținerea și ajutorul acordate pe parcurs, oferindu-le și adrese concrete de unde ar putea procura convectoare electrice pentru biblioteci.
Totodată, primarii au fost solicitați să fie receptivi și în continuare, deoarece dacă, într-o anume primărie vor fi depistate abateri de la informația prezentată în formularul de înscriere, biblioteca respectivă riscă să fie exclusă din rețea. De asemenea, acest caz ar putea servi drept motiv pentru descalificarea raionului întreg din rețeaua "Novateca".